În urmă cu cîţiva ani, un grup de oameni tineri din Iaşi au pus bazele unui ansamblu de cîntec şi dans numit Raduga – în traducere din limba rusă: Curcubeu. S-a pornit într-adevăr de la o formulă foarte colorată – neavînd costume de scenă, fiecare venea cu costumul lui de-acasă, cît mai apropiat de tiparul tradiţional rusesc.
Ideea ansamblului a fost una foarte atractivă şi a luat amploare în timp, implicînd tot mai mulţi oameni cu o mulţime de idei noi pentru afirmarea grupului. De aici a pornit cu adevarat totul : am reuşit să ne facem şi costume de scenă, pe lîngă cîntecele ruseşti am pregătit şi cîteva dansuri, iar de la evenimentele din interiorul comunităţii am ajuns să participăm şi la multe alte festivaluri din ţară (din Vălenii de Munte, Bucureşti, Tîrgu Frumos, Iaşi).
Cel mai mare eveniment la care am fost invitaţi, şi pentru care ne-am pregătit cel mai mult, a fost festivalul ProEtnica din Sighişoara, un festival al minorităţilor naţionale şi momentulul de vîrf al grupului, dar şi o experienţă personală extraordinară.
După accidentul meu, Raduga s-a “metamorfozat” aproape total, concentrîndu-se cu precădere pe dansul rusesc. În formula nouă au făcut o treabă minunată participînd, la fel, la foarte multe evenimente, creînd legături cu alte grupuri din Iaşi, cu precădere cu cel grecesc, cu oamenii căruia obişnuiam să ieşim la picnic pe malul lacului Aroneanu şi să jucăm fotbal de picior. Imediat după accidental meu, la spectacolul organizat de colegii mei de la Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie în Aula Eminescu a Universităţii, Raduga şi Dionyssos au urcat pentru mine pe scenă.
După un timp şi noua Raduga s-a dizolvat, însă cel mai important a rămas faptul că am rămas cu toţii prieteni, iar în momentele în care reuşim să ne întîlnim, povestim întotdeauna cu plăcere despre vremurile bune ale grupului. Totuşi, pe unii dintre prietenii noşti care nu vor să se resemneze, pasiunea pentru dans i-a determinat să schimbe stilul, astfel că s-au alăturat grupului de dansuri greceşti Dionysos.
Sîmbăta trecută, de ziua Greciei, am fost invitaţi la primul lor spectacol împreună. Au fost frumoşi cu toţii, în costumele lor “dionisiace” şi au întreţinut atmosfera în cel mai autentic stil grecesc, cu ritmurile lor inconfundabile şi cîteva farfurii sparte pe scenă ![]()
În buna tradiţie a vremurilor de altădată, după spectacol am ieşit în oraş cu toţii, prieteni vechi, prieteni noi, şi am înstăpînit o jumătate dintr-o casă – boierească altădată, acum restaurant unde se poate mînca bine şi sta la un pahar de vorbă între 20 de prieteni.








































