Vineri 13

In casa asta nu e nici unul superstitios. In sinea mea chiar am stiut, de dimineata de cind m-a energizat cafeaua care  m-a tinut in priza toata ziua, am stiut, ziceam, ca o sa iasa ceva bun din intilnirea lui vineri cu 13le.  Cind am iesit pe usa, totusi,  mi-am zis ca nu strica, just in case, sa fiu pregatita pentru citeva scurtcircuite in asezarea armonioasa a astrelor, desi nu am de facut decit lucruri simple: copy-center, posta, florarie, ma intilnesc la o ora data cu cineva.

the-guardianDe fapt, cafeaua a fost de vina: prea tare, prea multa (da’ buna!), mai ales cind incep sa-ti trepideze ideile in cap pentru un eseu cu dead-line-ul in doua ore, in timp ce Alex asculta Pavarotti! – iar muzica asta nu poate fi ascultata decit la volum maxim.

Apoi am iesit din casa: mi-am numarat hirtiile de zece ori, de trei ori am pierdut prin casa stick-ul pe care se aflau alte documente importante pentru print. Doamna de la copieri-imprimari nu stie sa scoata la imprimanta fotografii si nu are net, fac niste compromisuri si chiar si asa astept mai mult decit trebuie pentru rezultatul final. La bancomat stau in urma a 5 oameni in plina strada, iar premisa povestii noastre: eram deja in intirziere cind am pornit.

La posta o mare de oameni, decid sa schimb locatia, oar ca nu ma simt in siguranta sa ajung cu plicul in ultima jumatate de ora de program, cine stie ce se poate intimpla! O pornesc spre centru cu task no. 2, primesc doua telefoane, sint in contratimp. Alerg pe Lapusneanu, intru in institutie, Donsoara, aici e Romtele… nu posta! Ma intorc in cartier cu tramvaiul corect, de data asta cu 13 trandafiri dupa mine, ca in nuvela ui Eliade (despre incarcatura simbolica reala a buchetului trebuie sa pastrez tacere). Stau la coada cuminte, cer un plic de documente,. – Nu avem, plicuri A4, la librarie. La librarie putea sa fie deja inchis la ora aia, dar nu e. Totusi – Nu avem plicuri de dimensiunea asta, ba da, stati domnisoara, mai sint 2 sub tejghea. Viteza combinata cu entuziasmul ma determina sa le iau pe amindoua, desi unul imi este perfect inutil. Fac drumul in sens invers, din nou la posta, reiau coada, Da’ confirmarea de primire?  – Pai da-ti-mi va rog un formular. – Am ramas fara, mergeti la alt ghiseu. Mii de bombe, fac 180 cu buchetul, cu grija sa nu se sifoneze, dau din coate, pescuiesc formularele, ca sa cistig timp imi iau loc strategic la rindul care inainteaza si completez din zbor desti.. expe… b-dul... Cind ajung aproape de finish suna telefonul. Sa ne intelegem, telefonul acela trebuia sa sune in exact momentul in care aveam amindoua minile ocupate iar eu nu puteam sa nu raspund. Doar asa, ca se epuizeze toate posibilitatile (cite posibilitati ai de a-ti rata locul la rind cind e plin de oameni si iti fuge pamintul de sub picioare???). In secundele pretioase in care incurc si programul de altfel foarte organizat al omului de bine care ma suna, doua doamne deloc grabite se strecoara fraudulos in fata.

!@#!@%#&*^&* !!! …. si aici se intimpla ceva. Brusc si iremediabil (doar pina la sfirsitul episodului), se produce in mintea mea de individ blocat in posta la un ghiseu, un declick (banuiala mea acum, retrospectiv, e ca se dusese complet efectul cafelei de dimineata) : pentru ce alerg eu, in definitiv, in felul asta? ce, incet nu pot sa merg? Cu ajutorul acestui gind filosofic si abisal, cistig citeva minute pentru a contepla toate felicitarile expuse pe un panou improvizat, ferestrele cu gratii ale institutiei, plicurile, coletele, pandantivul doamnei coordonatoare, figurile oamenilor din posta. Imi amintesc de o situatie similara, cu un functionar de la un alt ghiseu  care povestea unei cliente fidele ca el face exerctii yoga acasa ca sa faca fata stresului…

Cind datele mele – de fapt ale lui Alex – ajung in sfirsit in calcualtorul duduii de la ghiseu, foarte cumsecade altminteri, sint de o serenitate inamovabila. – Tot pentru bursa si dumneavoastra? – Ma scuzati, ati mai avut si alte plicuri? Iar duduia face un gest foarte expresiv imposibil de tradus in cuvinte (iar numarul lor era cohorta…).

Cind am ajuns acasa vineri 13 deja era pe sfirsite, isi pieduse puterea malefica si capacitatea de a semana haos in activitati bine planificate. Intr-o atmosfera de un calm desavirsit Lavinia si Alex urmareau un film prost (fara premediare), dar un bun prilej pentru ca spiritul ratiunii critice sa mai bintuie dezlegat prin casa.

Acum primejdiile sint trecute, sintem pe celalalt versant, am facut comanda pentru o carte foarte buna pe care nu o gaseam in librarii, avem o Dilema Veche proaspata, iar la anul pe vremea asta Alex va avea – daca totul merge bine – o bursa care a fost accesata printr-un plic trimis intr-o vineri 13.

Anunțuri

3 Răspunsuri to “Vineri 13”

  1. ioi.. intr-adevar, plina zi ai mai avut, insa sunt sigura ca „toate se intampla cu un scop”, ca sa citez o negresa dintr-un serial pe care ma chinui sa-l termin de mult, insa, la anu’ pe vremea asta Alex cu siguranta va beneficia de bursa respectiva !!!

  2. hey, buna Bianca! nice to hear from you! sa stii ca intr-un final s-a dovedit a fi o zi chiar reusita, in pofida oricarei superstitii legate de vineri 13. referitor la bursa, sper sa fie intr-un ceas bun, la cit a alergat Gentilia – it better be!

  3. […] Probabil că nu vă mai amintiţi de articolul în care vă povestea Gentilia cum a depus un dosar pentru o bursă într-o zi de vineri 13, în […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: