Amabilităţi de România

Am aşteptat vremea bună ca să putem să ne punem în mişcare, să muncim, să ajungem prin centre de recuperare. Pentru începutul anului am schiţat deja un plan orientativ şi am ales cîteva locuri înspre care să ne îndreptăm.  Dar surpriză! am avut niscaiva probleme cu vestita staţiune Felix. La pomul lăudat nu poţi ajunge oricum, îţi trebuie o programare făcută din timp, aşa că am considerat că e momentul să dăm şi noi un telefon. Chiar mai multe!

Conversaţia a fost destul de dificilă, Gentilia a ajuns cu greu, după două filtre, în legătură cu medicul de gardă.  Abordată la sfîrşitul programului, doamna doctor este intrigată, iritată, isterică spre sfîrşitul conversaţiei.

După prezentări: ”- Pentru o programare doamnă„ ”- Să ştiţi că nu mai am locuri decît in septembrie!„ (wow!) ”- Cînd se poate, ne treceţi şi pe noi pe img_96351listă. E vorba de prietenul meu, este tetraplegic„ ”- Cînd a avut loc accidentul?„  ”- Acum doi ani.„ Vizibil agitată, gata să încheie conversaţie, doamna doctor replică scurt: ”Păi să ştiţi că e cam tîrziu, noi aici, de obicei îi primim pe ăia proaspeţi„ ”Cum aşa? Deci nu se poate recuperare la clinica dvs?”

Nu îmi vine să cred. În primul an de după accident petrec luni întregi prin diverse spitale să tratez complicaţiile cu care am plecat de la Bagdasar iar în al doilea an dacă vreau să fac recuperare este prea tîrziu. Dar la telefon încă se negociază.  ”Bine, vă trec pe listă, dar să ştiţi că vă fac o favoare!”

Prin urmare, mi se face o favoare. Ma intreb cit o sa ma coste, in septembrie, img_96301chestia asta, mai ales dacă vreau să revin.

„Doamnă, insoţitorul sta cu el?” ”Însoţitor? Nici nu poate fi vorba! Asta ar însemna să ocup două locuri, nu  pot face aşa ceva! Noi avem personal calificaaaaaaat!” Degeaba i se explică faptul că nu am mobilitate, că nu pot singur nimic, că depind de prezenţa unei a doua persoane şi că într-un spital care funcţioneză la capacitate maximă nu are cine să stea de grija mea în orice moment al zilei. Că dacă am nevoie de orice nu am cum să chem iar rezolvarea  problemei  mele depinde de cheful, bunăvoinţa şi capriciile asistenţei calificate. La telefon: nu se poate şi nu se poate! ”- Doar dacă plătiţi o a doua internare”. Negocierile încetează. Conflictul a fost sistat printr-un accept scurt dinimg_96251 partea Gentiliei. ”- Dar să ştiţi că nu vă fac programare, vă pun pe o listă de aşteptare! Şi este prima şi ultima dată cînd accept cu însoţitor! Mai sunaţi-mă la sfîrşitul lui aprilie.”

Să ne înţelegem: un medic care lucrează la un clinică de stat în România nu îmi poate refuza pe nici un criteriu dreptul la o internare pentru recuperare, cu atît mai mult cu cît se face din martie pentru septembrie (!!!!). Sub nici o formă nu poate să îmi spună la telefon că îmi face o favoare, în condiţiile în care trebuie să plătesc 700 ron pentru două săptămîni. Este inadmisibil ca un medic specializat să îmi spună că este tîrziu pentru recuperare, cînd recupearea trebuie să fie un proces continuu şi activ (între altele nici măcar nu îmi cunoaşte dosarul medical). Şi este peste măsură de scandalos să îmi refuze dreptul la un însoţitor cînd nu are capacitatea de a-mi oferi asistenţă permanentă iar eu am un certificat legal care atestă dreptul de a fi însoţit.

Cu oameni cu atîta bunăvoinţă ne-am confruntat de nenumărate ori în România noastră, astfel că ne-am propus ca de acum să va împărtăşim şi vouă din experienţele noastre, trecînd peste faptul că sînt convins că măcar o dată tot ati avut parte şi voi de o porţie de amabilitate românească în viaţa asta.

Aşa că, take care, feriţi-vă de spitale!

Anunțuri

10 răspunsuri to “Amabilităţi de România”

  1. da clar…cum spunea Mircea Badea…traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
    Citesc foarte des noutatile de pe blog si ma minunez…de obicei nu reactionez si sunt o prezenta …ascunsa (!?!) ca sa zic asa…un permanent invisible…dar de data asta mi-am permis sa reactionez.. sincer, daca exista posibilitatea sa mai pleci in Germania si ai nevoie de ajutorul meu cu traduceri si corespondenta o fac cu cea mai mare placere…imi pare rau sa ajung la concluzia ca in Romania lucrurile se misca atat de greu si exista atata birocratie. Eu care sunt o nationalista convinsa si m-am intors de trei ori din Germania cu profunda convingere ca Romania merita o sansa si ca pot realiza multe lucruri aici pe care nu le pot realiza in Germania…Am reusit, recunosc, sunt foarte multumita, dar din pacate sunt inca lucruri in Romania care ii privesc pe toti si ma sperie faptul cum decurg anumite situatii…totusi, sa ramai un optimist!! acusi vine primavara si ar fi frumos sa ne bucuram de ea…ma bucur ca pe blog ati surprins de fiecare data incercarile ei timide prin micile detalii pe care ni le-ati oferit de fiecare data prin fotografii si comentarii 🙂 Iti doresc, draga Alex sa te inarmezi cu multa rabdare….incheind comentariul meu in rama revin cu un citat in lipsa de inspiratie si de originalitate: Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul …:)

  2. De ce nu dati si nume?? Poate asta este modalitatea prin care macar de jena, se vor opri aceste actiuni care in afara de a fi ilegale sunt si inumane!!!
    Sa-i manance cainii si sa nu le dea Al’ de sus momente in viata in care sa fie nevoiti sa se intalneasca au alti „ei”!!!

  3. @ Cătălina, ne-ai demonstrat de atîtea ori că ne putem baza oricînd pe tine, şi-ţi mulţumesc pentru asta. Mă bucur că ne mai întîlnim, chiar şi pe net, poate că, odată cu primaverii găsim şi noi un prilej să ne vedem la o cafea;)
    Referitor la birocraţie şi celelalte situaţii nefericite din ţara asta, sînt convins că în viaţa asta nu o să prindem vremuri mai bune. Mai e mult de muncă şi personal, după experienţele din afară, nici nu mai îndrăznesc să compar România cu alte ţări. E prea trist.

  4. @ Roxana, ar fi extraordinar dacă am schimba ceva dînd nume aici pe blog, dar sîntem prea mici pentru a provoca vreo furtună. Nu vrem să aducem invective la adresa cuiva, vrem doar să exemplificăm anumite aspecte negative cu care avem neşansa să ne confruntăm. Trăiesc totuşi cu speranţa că mai e şi ceva bun în ţara asta.
    Aş fi vrut şi eu să se jeneze, să le crape obrazul de ruşine într-un moment de raţiune improbabilă, dar oamenii de calibrul ‘doamnei’ cu care am vorbit noi nu se vor simţi, în nici un caz nu se vor schimba. Condiţiile pentru ca lucrurile să se schimbe în ţara asta sînt două: 1. să dispară categoria pramatii, 2. să fie înlocuită de oameni capabili, care ar putea face ceva bun în domeniul lor.
    Şi Roxana… îţi mulţumim că încă te mai indignezi alături de noi!

  5. alex, eu din 2004 si pana acum am gasit detule specimene d-astea prin spitale pe la noi. Crezi ca vom scapa de ei? Eu nu cred.. orice am incerca sa facem.. e ca si cum ai incerca sa desfaci un Gordian Knot

  6. Total de acord cu tine, Adrian! Şi eu m-am confruntat cu foarte multe situaţii nefericite pînă acum (cuvîntul mai potrivit ar fi: dezastruoase). In sistemul sanitar românesc prioritatea este să supravieţuieşti, aproape că nu ai dreptul să fii nemulţumit de felul în care eşti tratat. Ironia merge pînă atît de departe încît – uite un exemplu – atunci cînd am ieşit de la terapie intensivă cu escare şi cu hepatita B de la o transfuzie de sînge mi s-a spus că ar trebui să fiu fericit că încă mai trăiesc.
    Mai poţi îndrăzni să le mai ceri şi socoteală?

  7. eu cel mai rau am patito cand am fost sa operez o escara, am facut o mare infectie, am stat 3 luni in spital, apoi inca vreo 2 ani jumate acasa ca sa scap de infectie si in tot acest timp nefiind primit la recuperare pe motiv ca n-au asistente pt asa ceva si salon pt septici.

    alex, presupun ca poti sa-mi vezi adresa de mail care am folosito pt postat, da-mi un mail cu adresa da de mess daca vrei sa mai vb, pls. as avea mai multe sa te intreb.

  8. Draga Alex, am citit postul tau si in camera s-a facut deodata racoare. Nu stiu cum sa exprim ce simt cand ma gandesc la situatia in care te pun aceste persoane care ar trebui sa te ajute cu compasiune si daruire! nu sunt o persoana religioasa neaparat, dar am spus o mica rugaciune pentru tine pentru ca altceva nu pot sa fac. Locuiesc in Olanda, spune-mi daca ai nevoie de informatii despre vreo clinica de aici..ma pot interesa. Iti urez multa sanatate, sanatate si iar sanatate.

    • Mulţumesc G. pentru gînduri.
      La capitolul compasiune şi dăruire ţara noastră este foarte slab cotată, mai ales în domeniul de care vorbim. Toată dăruirea, profesionalismul acestor oameni se rezumă la mici jocuri de interese şi eschive de care cu greu o să scăpăm. Sînt convins că există şi bunăvoinţă, însă este trist că e prea greu de găsit.
      Iar dacă găsim ceva in Olanda, te contactăm cu siguranţă. Merci pentru disponibilitate 🙂 !

  9. […] meu . Sper doar să nu telegrafiez în următoarea perioadă “bucurii” de genul poveştii de la Felix. Aşa că mai treceţi […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: