Give me the Motivation
Vă povesteam în vara asta despre tabăra de la Văratec, organizată de fundaţia Motivation, la care am participat în iulie. Ştiam pe atunci prea puţine despre această organizaţie, primisem de la ei prin CAS un scaun rulant foarte bun şi aveam la dispoziţie doar informaţiile de pe pagina lor web.
Aveam să aflu abia în Văratec despre faptul că Motivation este un ONG foarte puternic, care lucrează pe proiecte cu finanţare europeană şi colaborează cu cei mai buni din domeniul lor. Mai departe de această etichetă, aveam să constat că Motivation este, prin oamenii săi, singura organizaţie care se străduieşte să găsească mijloace concrete de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi din ţara asta. Am văzut pentru prima dată cum conceptul acesta abstract poate fi concretizat la nivel individual, cu accent pe necesităţile fiecăruia, chiar dacă asta presupune eforturi foarte mari şi susţinere fianciară proprie.
Cred că sînt foarte rare situaţiile în care ajungi să fii motivat şi inspirat de nişte oameni cu care ai posibilitatea să petreci atît de puţin timp. Pe unii dintre ei am avut bucuria sa îi regăsesc acum, în sesiunile mele de recuperare la centrul din Panduri.
Pentru felul în care se munceşte la centrul Motivation din Panduri, dacă aş avea avea toate mijloacele să mă descurc, m-aş muta pentru o vreme în capitală. Cei care ştiu că Bucureştiul e un oraş imposibil, în care nu poţi ajunge de aici pînă acolo cu un scuan rulant dacă nu ai o maşină personală şi mult timp la dispoziţie, vor înţelege desigur greutatea afirmaţiei mele.
În trei săptămîni am învăţat aici exerciţii pe care nu le-am ştiut posibile, am muncit în sesiuni mai lungi, mai susţinute şi mai dinamice ca nicăieri în altă parte, cîte 5 ore pe zi, cu pauze foarte scurte şi cu implicarea totală, atentă şi necruţătoare a Mirelei şi Violetei, kinetistele centrului.
Acum două zile am reuşit să mă ridic, pentru prima dată de la accident, cu ajutorul cîtorva dispozitive simple, 10 minute la spalier pe verticală perfectă – să fim înţeleşi: am stat pe oasele mele, pe propriul meu schelet! – şi am reînvăţat să privesc în jur de la înălţimea celor 172 de cm. pe care îi am. Aventura asta, posibilă numai datorită faptului că Mirela a ştiut exact ce se poate face şi ce nu în condiţia mea, a fost cea mai emoţionantă şi mai motivantă din cîte va puteţi inchipui. Să fie într-un ceas bun!
octombrie 2, 2009 la 12:44 pm
Ma bucur pentru reusita ta.
Iti citesc fiecare post si ma rog si sper sa iti fie din ce in ce mai bine.
Fii tare si perseverent, sunt convins ca sunt si altii alaturi de tine.
octombrie 6, 2009 la 9:43 am
La cat mai multe vesti bune sa auzim!!! bravoo!
octombrie 6, 2009 la 9:54 am
Chiar ma trezisem azi cu gandul asta azi…ca nu am nici o motivatie…caut o motivatie sa imi schimb viata, pentru ca am intrat intr-un impas, nu din punct de vedere emotional ci din punctul de vedere al carierei…m-am saturat sa aud mereu povesti despre criza, dar din pacate m-a afectat si pe mine, firma la care lucrez si in general in activitatile pe care le desfasor., lucru care usor usor m-au demoralizat. Asa ca sa nu ma demoralizez de tot, am deschis azi blog-ul tau pentru ca ma crezi sau nu, povestile tale le gasesc mereu pline de ambitie si entuziasm. Si eu am nevoie de o motivatie, trebuie sa caut idei pe care sa le pun in practica…m-am saturat sa stau cu mainile in san si sa imi plang de mila, din cauza crizei care nu se mai termina. o sa ii pun eu punct, ii vin eu de hac!Multumesc, Alex! Inca o data, multa putere iti doresc si ambitie!
octombrie 6, 2009 la 5:41 pm
Cătă, poate reuşim să ne organizăm în aşa fel încît să ne întîlnim într-o zi la o cafea. Ne-ar face mare plăcere mai povestim, că trecu ceva timp de cînd ne-am văzut ultima dată. Avem multe poveşti de împărtăşit 🙂 Te pupăm Cătă şi mulţumim pentru susţinere 😉
octombrie 6, 2009 la 9:33 pm
Am auzit numai lucruri bune despre expediţia voastră la Bucureşti (puţine ce-i adevărat, dar de efect). Mă bucur că există şi la noi aşa ceva, dar mai ales că ai venit cu noi rezultate. You go there 🙂
Vă pupăcesc din Franţia! Bisous :-*
octombrie 6, 2009 la 11:23 pm
Weeeee, ca va, cherie?
Iacătă, iacătă, veştile bune circulă repede!
Bucureştiul chiar a fost o experienţă extraordinară, şi, pentru trei săptămîni, chiar am fost fericiţi de rezultate. O dovadă în plus că atunci cînd găseşti oamenii potriviţi, totul se poate face.
(…) Iar pentru veştile bune pe care ţi le-am trimis de la capitală, noi am primit retur vestea că te-a dovedit clima din Francia. Cum devine asta?
Te imbratisam!
octombrie 7, 2009 la 5:00 pm
Minunata localitate în care şezuiesc (the wonderfull and magnificent Toulouse) este la confluenţa a 3 mari determinanţi climatici: Oceanul Atlantic pe de o parte, M.Mediterană pe de alta şi continentul la mijloc. Aşa că aici clima e…bien dire…nedeterminată 🙂 Iar eu m-am ales cu o răceală de pomină fix din săptămâna 2, care m-a cam lăsat lată la pat. Şi cu o cură intensivă de meds…bleahh
But now I’m fine (kind of 😛 ).
Spor la muncă pe-acolo !
octombrie 9, 2009 la 12:05 pm
Dragilor, asta chiar este o veste buna! Am intrat si eu un pic acum si am citit. Ce ma bucur! Va imbratisez.
octombrie 15, 2009 la 11:36 am
Buna, Alex! Ma bucur atat de tare sa vad pozele astea si sa citesc ce ai scris! Iti urmaresc blogul, chiar daca nu ti-am scris pana acum. Sunt foarte bucuroasa sa vad cat de bine arati si ca recuperarea merge atat de bine. Te imbratisez cu mult drag si sper sa auzim numai de bine!
decembrie 22, 2009 la 12:47 pm
Tine’o tot asa, Pitzy!:)