N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit

Săptămîna trecută prietenii noştrii din Bucureşti ne-au făcut cea mai frumoasă dintre surprize, au venit la noi pe nepregătite, „inopinat”, aşa cum este şi cel mai frumos, de altfel.

Cum vremea a fost de partea noastră, iar zilele Iaşiului abia începuseră, nu era de stat în casă. Am  mers deci ]n centru cu un autobuz adaptat (trebuia să spun!), unde era mare bîlci cu luminiţe, beţişoare, cruciuliţe, dar pe lîngă toate astea, am avut ocazia să vedem şi unul din cele mai frumoase tîrguri meşteşugăreşti din cîte am mai văzut.

Undeva pe o alee retrasă din faţa Palatului Culturii erau desfăşurate cîteva standuri, care ieşeau în evidenţă de departe prin „tîrgoveţii” care erau îmbrăcaţi, pînă la ultimul, în costume tradiţionale. Ii, ouă încondeiate, oale din lut, măşti, suveniruri din sticlă, toate lucrate manual (ca să nu spun handmade 🙂 )  şi întru totul deosebite. Evident, nu am putut pleca de acolo cu mîna goală. Trebuie să spun că Gentilia are acum cei mai frumoşi cercei din tîrg!

Sîmbătă am făcut o plimbare mai lungă în Grădina Botanică, unde am făcut mai multe poze cu milioanele de nuanţe tomnatice. Dacă ajungeţi prin Iaşi e musai să treceţi prin Grădină. Şi dacă e să fie în periada aceasta, aveţi grijă să nu rataţi expoziţia de crizanteme!

Pe scurt, a fost un weekend grozav, aşa ca-ntre prieteni! 😉 Să mai fie!

gradina botanica

Anunțuri

7 Răspunsuri to “N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”

  1. Militaru Raluca Iuliana Says:

    Imi place mult blog-ul tau…Ce mai faci?Pupici dulci dulci:*:*:*…Imi e dor de tn:X…(varata:P)

  2. Hei! Bună Raluca! Ce surpriză! Mă bucur că îţi place blogul. Eu sînt bine, după cum vezi în posturi 🙂 Voi cum mai sînteţi Robert, Ira? Şi mie mi-e dor de voi. Am văzut că mi-a scris şi Cris, dar nu am reuşit să-i răspund. Salutări!
    Vă îmbrăţişez! 😉

  3. Ai dreptate! Nu ai nevoie de multe ca sa fii fericit, iar cei ce au prieteni adevarati sunt oameni speciali, asa cum cei care stiu sa fie prieteni sunt oameni deosebiti! 🙂 ma bucur pentru toti care intotdeauna au macar un prieten care sa le fie aproape cand au mai mare nevoie! ei sunt oameni norocosi si nu au cum sa nu fie macar un pic fericiti!

  4. Militaru Raluca Iuliana Says:

    Buna:)…Hmm…pai sa incep cu mami…e ocupata cu pregatirile de iarna si e foarte mandra de gogosarii ei:p…si incearca sa ma inteleaga si sa ma suporte ca de adolescenta asta e dificila si da multe batai de cap, chiar si pentru mn persoana in cauza…Tati ocupat cu munca si cu reparatul masinii, asta e cv de rutina…Robi e cls a cincea deja, il suna in fiecare zi gagicile si imi plaseaza mie telefonul sa il mai scap de ctv…Eu cu scoala si cu gandul la iubirea mea;;)…Suntem bine toti!!Apropo sunt foarte dragute pozele…U c mai faci?Pe unde esti acum?pupici:*:*:*I love you!

  5. Care va să zică Iaşiul şi grădina lui botanică trebuie vizitate în orice anotimp. Mie mi-au fost lăudate în fel şi chip…

  6. Şi astăzi am fost în grădină şi a meritat plimbarea. E adevărat, e o atmosferă mai tristă în perioada asta, dar e frumos. Dacă vreodată simţi nevoia să te detaşezi de aglomeraţia urbană, să ştii că grădina botanică e locul perfect 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: