Ashes and Snow

Ashes and Snow este un proiect al regizorului-fotograf canadian Gregory Colbert. Acesta a creat conceptul Muzeului nomad (The Nomadic Museum) în cadrul căruia este prezentată o galerie de artă conţinînd fotografie, film şi texte scrise de autorul proiectului pe durata realizării lui.

Pot spune că filmul este un experiment inedit, o operă de artă în adevăratul sens al cuvîntului, care m-a impresionat enorm. Filmul este o compoziţie de cadre în slow-motion, tehnică ce crează o puternică impresie fotografică, dar vie. Tema filmului are la bază legătura omului cu natura, iar motivele sînt reprezentate într-o manieră cu totul deosebită, într-un film în care dansul şi imaginile statice se îmbină perfect cu emoţiile şi poezia. Cadrele au fost filmate începînd cu 1992 în diferite colţuri ale lumii: India, Burma, Sri Lanka, Egipt, Dominica, Etiopia, Kenya, Tonga, Namibia.

Ashes and Snow este cel mai frumos film din cîte am văzut. Şi cînd spun asta, mă refer la esenţa termenului „frumos”.  Recomand cu căldură tuturor celor pasionaţi de frumos această excepţională  expoziţie de fotografie, şi mai ales filmul, pe care îl puteţi descărca aici la calitate maximă, sau îl puteţi găsi integral online.

Pe de altă parte, am trecut şi noi în noul an, cu gînduri mai bune şi cu speranţe mai mari.

Şi am avut şi Revelion cu totul deosebit, am deschis şampania în maşină, în centrul oraşului, unde am încercat să zărim tradiţionalul foc de artificii din spatele  unei clădiri foarte nepotrivit plasate şi pe o ceaţă densă. Nu am reuşit mare lucru, dar a fost frumos şi aşa. Întorşi acasă, ne-am servit cu cîte o felie de tort de foarte proastă calitate (dar îndelung aşteptat), marcă recunoscută  Carrefour 🙂 Am dres-o totuşi cu  un pahar de vin şi ne-am aşezat să vedem Amintirile din Epoca de Aur, filmul lui Mungiu. Simple as that! Sigur că în scurt timp Andrei şi Gentilia au capitulat (se întîmplă atît de des!) aşa că doar eu am rămas pe baricade să urmăresc pînă la 5 dimineaţa ambele părţi ale filmului, ceea ce am şi făcut. După cum bine vă puteţi da seama, am avut, pînă-n final, un Rev cît se poate de relaxant 🙂

Şi vouă tuturor, mulţi ani cu bine!!!

În noaptea asta, la 12 p.m., plec în Zalău, la o clinică de recuperare: wish me luck!

Anunțuri

4 Răspunsuri to “Ashes and Snow”

  1. Good luck dear Alex….

    I’m asking Santa, this night, the best year ever for you… It will start tomorrow morning…. so be prepared 🙂

  2. La multi ani cu sanatate!!!
    Si noi am avut un rev foarte dragut la Moara.
    Incerc sa imi revin din mahmureala si cand vii de la Zalau poate ne vedem prin oras sau pe acasa asa cum am promis. Trebuie sa recunosc ca zilele astea am stat mai mult in casa si am lenevit…vremea asta nu m-a incurajat sa fac nimic. Succes la Zalau, da un semn cand te intorci!
    Pupici!
    Catalina

  3. Cătă, abia aştept să ne vedem! Mulţi ani cu bine şi vouă. Baftă multă în tot ce faceţi. Hugs!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: