Unde sînt cei care nu mai sînt?

În ziua în care am aflat, am aprins candelă, am făcut lumină. După o asemenea veste nu mai poţi să faci mult – doar să te întinzi în pat, cu sufletul mototolit şi să stai chircit, incapabil să controlezi durerea fizică ce se instalează încet în tine. O lovitură sălbatică în plex şi apoi suferinţa ce se instalează lent, infinit dureros şi nedrept: nu e drept să plece dintre noi, atît de înfricoşător de repede, cei buni, cei frumoşi, cei tineri, cei dragi.

Pe Andrei îl vedeam limpede prin filtrul afecţiunii lui Alex pentru el. Eu l-am cunoscut puţin şi tîrziu, dar destul să recunosc în el un om cu desăvîrşire bun. Bun şi blînd şi generos. Avea, ca nimeni altul, un timp special pentru prieteni şi o privire deschisă a curiozitate spre o viaţă pe care o trăia cu atenţie şi cu o bucurie cumpătată.  Mi-l amintesc spunînd des: îs fericit (aşa spunea el mereu: îs fericit) – mi-am luat bicicletă, am obţinut jobul pe care mi-l doream, am fost prin Măcin cu biclele – Alex, hai să-ţi trimit nişte filmuleţe de acolo.

Andrei trăia cu amănuntul şi găsea plăcere în a povesti ce mai făcuse în ultimele săptămîni – şi făcea atît de multe! – permiţîndu-ne, cu generozitate, să trăim – prin poveste – cîte puţin din viaţa lui. Îşi împărţea bucuriile cu sufletul deschis şi era mereu primul care să ajute cînd era nevoie. Aşa că ce poţi să faci cu prăpăstioasa absenţă care se cască pe locul unde a existat un om atît de iubit?

Cu o zi înainte ridicasem de la poştă insignele SOR pe care Andrei le-a trimis pentru Alex şi Manu; s-au bucurat ca nişte copii. A doua zi i-am găsit acasă împietriţi, cu privirile pierdute în gol, fără un cuvînt, nişte oameni mari care nu puteau, nu vroiau să creadă că au rămas singuri, fără Andrei. Nici acum nu pot. Multă vreme nu vor putea.

Existenţa unor asemena oameni cu sufletul bun şi drept fac lumea mai frumosă. În Bucureşti, în toamnă, pe cînd stăteam la Victor, venea de la muncă şi se grăbea acasă, dar tot a tăiat  în două oraşul cu bicicleta să-l vadă pe Alex preţ de 20 de minute. „Alex, uite, ţi-am adus un măr”.  Nu, adică, ţi-am luat nişte mere de la magazin,  ci  „Ţi-am adus un măr”. Am frînt mărul în două şi l-am împărţit amîndurora, ultimul măr pe care îl vor fi împărţit vreodată.

Sigur că, incapabili să înţelegem lumea fără el,  îl ţinem aproape prin toate poveştile,  căutîndu-i zîmbetul prin fotografii, prin semnele pe care le-a lăsat pe aici. Băieţii şi-au vorbit la telefon în permanenţă, au strîns rîndurile. În grupul lor de prieteni, îmi pare că el era mereu sufletul tuturor regăsirilor.  În chip firesc, miercuri vor fi împreună cu toţii, ca altă dată, pentru ultima dată şi pentru totdeauna.

Se spune că cei care pleacă din lumea aceasta vizitează, în cele 40 de zile de dinaintea plecării definitive, toate locurile pe care le-au iubit. De mînă cu Anca, Andrei îi va arăta poate toate acele locuri în care nu au avut timp să ajungă împreună.  Vor avea, în mod sigur, destul de călătorit; tot aşa vor pleca mai departe: împreună.

Ar trebui să spunem, de fapt, că nu au plecat singuri. Între două lumi, unde se află acum, gîndurile noastre, deşi înceţoşate de durere şi de ne-înţelegere, îi însoţesc cu aceeaşi dragoste. Şi trebuie să le spunem părinţilor lor că – în ciuda absurdului şi a nedreptăţii acestei plecări – noi stăm de veghe cu o candelă aprinsă şi ne rugăm ca drumul să le fie lin şi regăsirea aproape.

 

18 Răspunsuri to “Unde sînt cei care nu mai sînt?”

  1. Dumnezeu sa-i odihneasca…nu mai am cuvinte…:(

  2. indiferent cat doare, exista un singur adevar : oamenii de care ti-e dor sunt nemuritori.

  3. Ultima data ne-am vazut de Craciun. Eram cu prietenii la masa in Istru si a venit si el. am stat la povesti, am ras si ne-am zis planurile de viitor. acum ca nu mai este ma uit la poze cu el, imi aduc aminte de cei 4 ani petrecuti in liceu si nu-mi vine sa cred.

  4. Dumnezeule! Care Andrei???..Andrei care il stiu eu?

  5. am incremenit cand am aflat…. fara replica … fara speranta ca viata e dreapta…
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti….

  6. :(((((((((((((((((((

  7. pfffuii..m-am speriat..Dumnezeule…ma bucur ca Andrei pe care il stiu eu e bine si sanatos si condoleante pentru Andrei, prietenul vostru. Dumnezeu sa-l ierte!

  8. Ce schaisse e destinul asta cateodata! da, il stiu pe Andrei de pe blogul tau…nu l-am cunoscut in persoana dar parea o persoana plina de viata…pacat!

  9. Este nedrept, cumplit de nedrept si mult prea devreme…

  10. Cei pe care ii iubim vor fi vesnic in inima noastra…

  11. da, e greu sa-ti aduni fortele si sa spui ceva coerent dupa un asemenea soc. cumplita lovitura! multa forta, alex! 🙂

  12. Pentru ca sunteti prieteni cu Andrei, ma simt datoare sa impartasesc cu voi un mail pe care Andrei mi l-a trimis joi, cu o zi inaintea groaznicului accident. Il rugasem sa-mi trimita cateva vorbe pe care sa le postez in sectiunea dedicata echipei proiectului in care lucram impreuna…Si pe care sper din tot sufletul sa-l ducem la bun sfarsit, astfel incat sa ii indeplinim visul. Am apucat sa deschid mailul abia dupa ce am aflat vestea, duminica…N-am cunoscut niciodata un om care sa iubeasca natura mai mult ca Andrei!!Dumnezeu sa-l ierte…

    Pentru că am crescut pe malul Dunării, de la o vârstă fragedă am avut oportunitatea să mă bucur şi să dezleg misterele fluviului în zona sa cea mai sălbatică-Delta Dunării. Ştiu că, odinioară, bălţile cu nuferi, mlaştinile cu stuf şi pădurile naturale de sălcii se îndindeau de la vărsare până în inima Europei iar “Paradisul pasarilor” nu era restâns doar în hotarele de astăzi. Vreau ca prin acest proiect să contribui la reconstruirea zonelor umede din luncă, pentru a putea vorbi la prezent despre oameni care cunosc şi ocrotesc natura, despre zone inundabile cu raţe roşii sau despre prezenţa cormoranilor mici în colonii, într-o luncă sălbatică de la cazane până în Marea Neagră.

    Parciog Andrei – Project Officer

  13. Nu l-am cunsocut pe Andrei decat din vorbele surorii mele- un om de o bunatate rara, care a stiut sa ii pretuiasca si sa ii iubeasca pe cei din jur! Nu va pot descrie tristetea si durerea pe care am simtit-o in glasul ei, atunci cand mi-a dat regretabila veste…o tristete coplesitoare, molipsitoare…
    Suntem cu sufletul alaturi de familiile lor!
    Dumnezeu sa ii ierte si sa ii aiba in paza Sa!

  14. Daca doriti sa il revedeti accesati linkul de mai jos, albumul 2009 07 Delta Dunarii. E povestea in imagini a calatoriei, din pacate acum unice, de 5 zile si 125 km cu kaiakul intre Tulcea si Sulina din vara trecuta. In timpul acestei excursii a vorbit mult cu prietenii la telefon, organizind tura cu bicicletele. Asa ca citind acum, multe nume imi sunau cunoscut. Nu pot decit sa va invidiez si sa va compatimesc, in acelasi timp, prieteni buni si vechi ai lui Andrei. Va invidiez pentru ca il stiti de atita vreme si ati facut atitea impreuna. Dar daca mie imi e greu sa realizez si sa accept ca nu mai este, dupa doar 2 veri petrecute cu el, nu pot sa imi imaginez ce poate fi in sufletul vostru, dupa o viata traita impreuna! Desi nu cred ca va ajuta aveti toata simpatia mea. Si sa il plingeti putin si pentru mine azi ca nu voi fi acolo.

    Ceva poze cu el sint si in albumul din delta din august 2008. Daca doriti mai multe poze cu el cereti si veti primi.

    http://picasaweb.google.com/cddomsa

    • Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.
      Stiu insa, asa cum i-am spus si lui Victor, Andrei nu a plecat cu totul dintre noi, ne-a lasat o multitudine de amintiri frumoase asa cum a fost si viata lui….

      Regret doar un singur lucru….sunt atat de departe…si nu-mi pot revedea prietenii dragi sufletului meu…atat de des precum mi-as dori….

  15. Este incredibil.Nu-mi iese din minte mesajul offline pe care l-am primit de la Andrei Svecencu si prin care ne anunta ceea ce inca imi pare ireal.Desi nu l-am mai vazut pe Andrei de mult,imi aduc totusi aminte de ultima oara cand l-am zarit…fericit pe Bd. M.Kogalniceanu pe bicicleta.A trecut pe langa noi ca gandul,ca si cum toata lumea ar fi a lui.M-am gandit atunci ca mi-e dor de Sfantu Gheorghe,mi-e dor de ei toti,de noi toti.
    O sa-mi aduc mereu aminte de el,cu siguranta.

  16. Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei si voua, prietenilor lui!
    Regret…!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: