Cîșlița 2002

Cîșlița 2002. Așa se numește folderul în care am găsit cîteva fotografii, cu numele şi semnătura lui Andrei Pîrciog pe cd. Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani… Și totuși amintirea zilelor de atunci nu îmi pare atît de îndepărtată. Aveam 17 ani, eram în liceu. Nici prin gînd nu mi-a trecut că peste atîția ani o să mă uit la pozele de atunci cu ochii de acum. Mă simțeam mult mai mare. De fapt, ne simțeam; nu știam ce înseamnă 17 ani.

Andrei avea o  casă pe malul lacului din Cîșlița, din apropierea Tulcei, unde am petrecut multe zile relaxante. Era frumos acolo, se vedea lacul de la înălțime – loc bun de urmărit păsările cu binoclul – avea o terasă cu o masă de tenis, mult verde în jur, un loc curat ca o gură de aer proaspăt. Era întotdeauna o plăcere să megem acolo, indiferent de motiv: cîte un majorat, o partidă de tenis, un grătar, birdwatching sau pur și simplu să ieşim din oraş.  Dacă s-ar fi putut, am fi stat cîte 7 zile din săptămînă acolo fără să ne lipsească nimic.

Îmi amintesc în special de o zi fierbinte de vară în care am fost acolo cu Andrei și Victor. Să fi fost vacanță – ştiu că aveam toată ziua la dispoziție fără nici un plan făcut în prealabil.  Îmi amintesc bine că am jucat tenis, am stat în soare în grădină, ne-am povestit cîte aveam în cap, am rîs mult, cum făceam de obicei şi ne-am uitat cu binoclul după păsări, o după-amiază  fără nori şi fără griji.

Tîrziu ne-am hotărît să cercetăm împrejurimile lacului după păsări. Îmi amintesc că nu mai ieșisem de mult timp din Tulcea, iar mersul la păsări era întotdeauna o plăcere pentru noi, care aveam aceeaşi pasiune. Am văzut multe specii, nivelul apei era retras și păsările erau aproape de mal, le vedeam foarte bine chiar cu ochiul liber – lișițe, lebede, rațe, stîrci, egrete. Victor a fost în culmea fericirii la vederea cîtorva lopătari, nu-i mai văzuse nicidată ales atît de aproape.

În apropierea locului prin care hălăduiam noi, dinolo de un dig se întindea un alt ochi de apă – Lacul Roșu. Nu mai văzusem nicăieri pînă atunci (şi nici pînă acum, cînd scriu) loc mai toxic.: i se spunea roșu pentru că era de fapt locul unde își deversează combinatul din Tulcea deșeurile, roșii în urma prelucrării bauxitei. Ca dimensiune era cît un teren de fodbal, un mediu incredibil de strp, cu un peisaj dezolant: prin cîteva țevi se scurgea de la o oarecare înălțime reziduul roșu-cărămiziu, noroios, ridicînd în aer un miros greu, otrăvitor.  Pe o rază destul de întinsă în jurul lacului nu creștea deloc vegetație, eram de fiecare dtaă frapaţi de revederea unui asemenea loc.

Digul care masca prezența lacului de ochii trecătorilor era făcut din piatră pisată de carieră,  aranjată pe cîteva niveluri. Pe acolo am luat-o şi noi la picior, peste piatra încinsă în miezul verii. Mergeam desculți, într-una din fotografii se bine cum călcam pe vîrfuri.

De fapt, am spus povestea acestea pentru cuibul pe care l-am descoperit între pietre, chiar sub picioarele noastre. Nu ne-a venit să credem ochilor. Îm mediul acela atît de poluat şi de toxic, am găsit 5 pui de prundăraș (Charadrius dubius), atît de bine camuflați că eram foarte aproape să-i călcăm. A fost punctul culminant al zilei, una din bucuriile acelea simple care îmi lipsesc atît de mult. Am plecat repede să nu-i deranjăm şi să nu-i speriem prea mult.

Deşi este atît de departe, am reţinut toate momentele acelei zile, o zi pe care o regăsesc acum, în afara oricărui calendar, într-un folder cu fotografii. Cît despre povestirea mea, nu îi găsesc nici un prilej, mi-a făcut pur și simplu plăcere să v-o împărtăşesc.


6 Răspunsuri to “Cîșlița 2002”

  1. a doua fotografie din colaj este teribila :)))
    ai darul de-a face omu sa plonjeze intr-un alt spatiu, atunci cand iti dapeni povestile. e o placere sa-ti citesc blogul. 🙂
    „aici suntem” e o gasca tare faina!

    • Adriana, și mie îmi plac mult pozele. Îmi plac pur și simplu pentru că le am. Vin din alte timpuri în care nu aveam aparate digitale, în care încă foloseam aparate pe film. Abia apăruseră CD-urile pe la noi și știam că trebuie să scanez pozele pentru a le păstra mai bine.
      De cîte ori mai auzim cuvîntul ‘developare’ acum? „Mă duc să developez un film!” 😉
      Da, poza cu puii e minunată! O prețuiesc mult.

  2. Ai sa razi, dar sefa mea, care-i putin atehnica, si acum imi cere sa-i developez pozele, chiar daca eu flosesc un apara digital.

  3. Salut Răzvan! Și mie îmi plac încă fotografiile pe hîrtie. Avem cîteva puse în ramă prin cameră. Parcă alta e senzația cînd răsfoiești un album foto, acum că avem la îndemînă toată tehnologia asta, am cam uitat cum e.

  4. Ana Maria Says:

    Buna Alex,
    Am citit ce ai scris si mi-am amintit de toate escapadele de la Caslita. Am fost acasa acum o saptamana sau doua. Caslita va asteapta oricand veti dori. Gugustiucul are cuib in tei si anul asta iar in fata curtii in stuf e un cuib de lisita ,cred, avea si un pui. Tata a facut barca cu motor dar trebuie sa recunosc ca imi place mai mult sa dau la rame.
    Salutari Gentiliei , si la toata lumea!
    PS:Inca mai caut hartile pt Manu dar nu am dat de nimic inca..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: