Ciric

Azi am fost la Ciric, o zonă de lacuri din apropierea oraşului, pe drumul care duce la aeroportul de unde am zburat,  acum doi ani, pentru prima dată, la Berlin. Îmi amintesc de drumul acela de absolut fiecare dată cînd trecem prin păduriecea care coboară înspre lac.

Am găsit cu greu un pătrat verde „nerevendicat” pe care să ne întindem păturile (evident, duminică fiind), dar ne-am descurcat. Oameni de toate  felurile ieşiseră la soare, la o şuetă; o doamnă în vîrstă stătea comod pe malul lacului, pansivă, în scanul ei  comod de pînză, fumînd narghilea. Era trecut de amiază şi toţi păreau pierduţi într-o toropeală care anunţă caniculele de mai tîrziu, din vară.

Am stat şi noi ca şopîrlele în soare pe buza lacului şi ne-am încărcat bateriile, uitînd de toate  pentru cîteva ceasuri. Am privit cerul printre frunzele unui copac şi nu ne-am lăsat deranjati foarte tare nici de un vecin ursuz nici de  cele cîteva minute de muzică turbată de s-a auzit din tabăra de peste lac. Ne-am bucurat de prieteni.

A fost o zi ca o stare de spirit – nu poţi întotdeauna să o prinzi în cuvinte.

În rest (ca să las o vorbă mare): nimic. existat.

Această prezentare necesită JavaScript.

# Alex:  atît de specială a fost ziua de azi că, în general, nici unul dintre cei pe care i-am sunat nu au răspuns la telefon. De la Victor nici un semn, iar despre Dani am bănuiala că fie şi-a pierdut semnalul, fie şi-a abandonat telefonul cu totul :). Şi pentru că nu reuşesc să îi transmit în mod direct că i-am primit invitaţia şi că-i mulţumim că s-a gîndit la noi, las aici un mesaj pe care poate-poate o să-l vadă şi o să-şi deschidă telefonul, ca să schimbăm şi noi o vorbă:

La mulţi ani, Dani, să ne trăieşti!