Licențiat

Azi dimineață mi-am prezentat lucrarea. Orele tîrzii de lucru, oboseala acomulată, cei n litri de cafea pe care i-am băut în ultimele două luni, toate au fost comasate astăzi în 1o minute.

Mi-a făcut plăcere să lucrez la licență. Tema pe care am ales-o mi-a readus aproape amintirile din Deltă, cu toţi prietenii mei de atunci. Mi l-a readus mai aproape şi pe Andrei, care m-a ajutat enorm cu materialele şi indicaţiile pe care mi le-a trimis anul trecut.  De altfel, majoritatea fotografiilor din Deltă inserate în lucrare sînt făcute de el.

Îi mulţumesc şi lui  Lucian, fără prietenia şi implicarea căruia drumul ăsta ar fi fost mult mai dificil şi mai „dezechilibrat”. Şi încă ceva foarte important – chiar dacă poate profesorii mei nu vor ajunge să citească pagina asta, le muţumesc şi aici tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au acordat timp de patru semestre, de cînd m-am reînscris la facultate.

Poate am să scriu la un moment dat despre cît de importantă a fost această perioadă pentru mine, despre cît am cîştigat şi despre felul în care mi-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor această bucăţică de studenţie recuperată.

Deocamdată am o singură concluzie: se poate!

De acum aștept noi provocări 🙂


 


 

 

 

Cu Andrei, Sulina 2006

13 Răspunsuri to “Licențiat”

  1. felicitari, alex! well, din pacate „turismul ecologic” in arealul deltaic sau montan din romania apare ca o replica anemica la ceea ce astazi este „turismul de plastic” – mult mai bine promovat si cu o plaja mult mai larga de consumatori -, cand in fond, „turismul ecologic” trebuie sa fie unica forma de practicare a turismului in aceste zone.

  2. Felicitari! Tre’ sa dai o bere, doua, trei…p

  3. Mădă, Andra mulțumesc pentru felicitări 😉 Fac cinste cu proxima ocazie 🙂

    Adriana, încerc să fiu optimist. Măcar în teorie Delta ar putea avea o șansă. Ar trebui să învățăm mai multe de la turiștii străini care intră în Deltă, care nu aruncă în urma lor nici mucurile de țigară.

  4. Nu se întâmplă foarte des ca profesorul coordonator să fie cel care are, în mod real, de învăţat de la studentul pe care a incercat să îl îndrume. Din acest motiv, eu sunt cel care ţine să îţi mulţumească sincer.

  5. felicitari !!!!!!

  6. Un bavarez licentiat !!! primul cuvant ce-mi vine in minte…un mare si adanc „BRAVO”…”Bravo, ma!!! Bravo, mai Piti! Sunt atat atat de mandru de tine!”…

    aaaaaa…..si inca ceva……si Andrei ar fi…..si este…..sunt sigur ca este….

    Geni, asta este pentru tine si pentru reusita ta….un „BRAVO” la fel de mare si la fel de drag….la care se aduga un multumesc….un multumesc pentru ca m-ai facut atent la cat este de important sa spui ce simti….

    Sunt mandru de amandoi…

    • 🙂 Nu știu ce ți-a spus Gentilia că ai reacționat cu atîta promptitudine. Mă bucur oricum. Cît despre lucrare, am ținut mult să fac un gest pentru Andrei, merită asta, și mai mult… Să știi că m-am gîndit la noi toți cînd am făcut asta.
      Merci Vic!
      Te pup tinere bavarez 😉

  7. *Cătă
    *Moni
    –mulțumesc mult! 🙂 Life rolls on!!!

  8. Felicitarile mele domnule licentiat 🙂 Chapeau! Cum ar zice the french 🙂

    In rest salutarili mele din eternul meu trend capitalist de muncitor la cercetare. Zic la si nu in… 😉

    Sa ne vedem cu bine si sanatosi cu proxima ocaziune oricare ar fi aceea!

    Si cum ti-am mai zis… NU FI LENES! Desi stiu ca nu esti! Dar totusi… :))

    Salutari si la Geni evident 🙂

  9. Orhan,
    ce mai cercetați voi acolo pe criza asta? Aveți ce le da șobolanilor de mîncare? În Iași, la Cuza, la Biologie nu-și permit nici măcar să crească șobolanii în condiții normale pentru cercetare.. Scump domnule, scump!
    O să fugă și șobolanii din țara asta…și atunci te mai întreb, ce (o să) se mai cercetează?
    Cu licența…ciocnim un pahar cînd ajung în Buc! 🙂
    Te salut și mult succes în cercetare 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: