XCell-Center Düsseldorf

Cînd am fost în 2007 în Berlin ne-am confruntat cu reticența doctorilor în privința tratamentelor cu celule stem. Am văzut totuși că organizau conferințe pe tema asta și că subiectul nu le este chiar străin. Drept dovadă și spre surprinderea noastră – plăcută – la scurt timp după întoarcerea noastră din China, am aflat că în Germania s-a deschis primul centru care practică astfel de tratamente cu licență.

Comparativ cu China, în cazul clinicii din Düsseldorf implanturile se fac cu celule stem adulte autologe, adică extrase din măduva osoasă a persoanei în cauză. În prezent există în lume mai multe clinici care fac studii și tratamente similare, însă cea din Germania este singura care prezintă pe site-ul propriu și o statistică detaliată în urma unui clinical trial (test clinic).

Testele au fost realizate pe un eșantion de 182 de persoane cu diverse forme de traumatism vertebro-medular (TVM), folosind ca tehnică implanturile cu celule stem prin puncție lombară. Graficele de mai jos cu rezultatele mi se par interesante și foarte relevante referitor la stadiul în care a ajuns cercetarea pe acest domeniu în momentul de față.

SCI – Spinal Cord Injury = TVM – Traumatism Vertebro-Medular


În cele din urmă, tratamentul cu celule stem este un potențial remediu în cazul traumatismelor medulare și nu numai, iar studiul de față reprezintă încă un pas înainte care ne face tot mai încrezători, însă rămîne în continuare în stadiul de clinical trial.

Detalii despre studiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: