Dileme pe anumite teme

Acum cîteva posturi scriam despre Gala persoanelor cu dizabilităţi care va avea loc pe 16 noiembrie, în Bucureşti. Proiectul „Inlcuziunea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii” este dublat de articole apărute în diferite publicaţii  româneşti  abordînd diverse teme legate de aspecte ale vieţii personelor cu dizabilităţi trăitoare în România.

O campanie de awareness, cum ar veni.

Pentru săptămîna aceasta, tema Dilemei Vechi este „Apt necombatant”, cuprinzînd o serie de articole care  pun pe tapet spinosul subiect.  Un extras din articolul lui Mircea Toma  (fondator al Agenţiei de Monitorizare a Presei) face introducerea:

Uite peste ce veste bună am dat într-un cotidian: Ministerul Muncii a executat un control fulger la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu; cu acest prilej au fost descoperiţi 23 de angajaţi ai serviciului care se ocupă cu evaluarea persoanelor cu handicap care şi-au atribuit lor înşişi false dizabilităţi, ei fiind, în realitate, în deplinătatea puterilor. Întîmplarea reconfirmă o declaraţie a preşedintelui României în care se vorbea despre nişte falşi pensionaţi înainte de termen; domnia sa a evocat o situaţie spectaculoasă – un sat din Bihor în care aproape toată populaţia este pensionată pe motive de dizabilităţi. Dacă e adevărat că majoritatea celor în deplinătatea puterilor trăiesc satisfacţie atunci cînd asemenea farsori sînt expuşi public, mult mai puţini mi se par a fi aceia pe care îi preocupă soarta celor cu dizabilităţi reale. Aş spune chiar că îi vedem pe cei falşi, dar n-avem ochi pentru cei adevăraţi.

2010 a însemnat termenul final asumat de România pentru accesibilizarea instituţiilor publice. Ei bine,pentru cine coboară din avionul de Bruxelles, va fi mai vizibilă o Românie a oamenilor întregi. Accesibilizarea instituţiilor publice nici vorbă să se încheie, iar accesibilizarea localităţilor este cvasiabandonată. Metroul din Bucureşti are doar cîteva staţii cu lift. Procesul avansează în ritm de melc, de parcă am iubi mai mult bordurile decît rampele. Iar cînd se întîmplă să se facă rampe, şansa ca ele chiar să poată fi folosite e redusă de panta mult prea mare ori/şi de materialul insuficient de aderent. Avem, aşadar, de-a face, în România, cu o accesibilizare Potemkin.

Dacă e vorba despre accesul persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, bordurile sînt mai înalte. Comisia UE deplînge situaţia gravă a uniunii pentru procentul mic – 50% – de persoane cu dizabilităţi angajate în muncă; ori, în România, cei angajaţi sînt de cinci ori mai puţini (11%). Politica anunţată a statului pentru a creşte acest procent este de tip represiv: există un proiect de lege care propune introducerea de penalităţi persoanelor cu dizabilităţi care sînt refuzate la angajare, precum şi controale suplimentare pentru a-i înhăţa pe cei care se dau drept handicapaţi. Cu alte cuvinte, vor fi penalizaţi cei care nu reuşesc să convingă angajatorii să-i recruteze. Asta în condiţiile în care marea majoritate a angajatorilor suferă de o formă specială de cecitate: nu văd persoane cu dizabilităţi, iar dacă totuşi află că există, nu le văd abilităţile. Ca, de altfel, noi, românii. Noi, statul.

România – țară de borduri, nu de rampe

Recomand cu căldură să parcurgeţi întregudosar dilematic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: