Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Aşteptam de ceva vreme Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (în regia lui Andrei Ujică) la Iaşi. Vineri, pe 19, a fost proiecţia de gală a filmului, într-o sală de cinema plină pînă la refuz de oameni foarte tineri cu precădere. Cu puţin ajutor, ne-am găsit şi noi un loc în sală, printre multe rînduri de scări.

De regulă, conţinutul cel mai sugestiv al unui documentar istoric este dat de imaginile din trecut ale evenimentelor vizate. Autobiografia… iese din tiparul documentarelor cu care sîntem obişnuiţi prin faptul că  explicaţiile, pe film, de orice natură ar fi ele, lipsesc cu desăvîrşire. Imaginile din arhivă sînt redate fidel, montate în ordine cronologică – de la instalarea progresivă a lui Ceauşescu ca secretar general al partidului, pîna la sfîrşitul acestuia (ultimele cadre sînt bine-cunoscutele imagini de la procesul soţilor Ceauşescu).

Lipsa explicaţiilor dă în unele momente o stare de frustrare, dar sentimentul acesta se dizolvă repede. Documentarul trezeşte de-a lungul celor 3 ore sentimente neaşteptate: te amuzi urmărindu-i pe cei doi jucînd volei cu o sublimă stîngăcie sau jucînd table în costum de plajă, dar te încearcă o uşoară jenă şi tristeţe urmărind comportamentul marelui lider în preajma reginei Anglei, de exemplu.

Nu de puţine ori te trec fiorii văzînd amploarea manifestaţiilor organizate pentru Ceauşescu. Mă întrebam ce să fi avut în suflet fiecare manifestanţii care mărşăluiau cu miile dinaintea tovarăşului, mecanizaţi, cu fruntea sus şi zîmbetul obligatoriu pe faţă: mîndrie? teamă? supunere? umilinţă?

Pentru mine, cel mai dureros şi aproape de necrezut a fost să văd în tot documentarul acesta ilustrarea felului în care  o ţară întreagă a fost condusă atîţia ani grei şi lungi de un om atît de limitat şi de  îndoctrinat, îmbătat de propria putere dar cu un veritabil comportament de cizmar. Nu au fost neglijate nici personagiile dubioase, cu figuri încrîuntate, care-l însoţeau (manipulau) pe Ceauşescu în majoritatea ieşirilor în public ale acestuia.

Pe scurt, filmul nu trebuie ratat. O parte din imaginile din documentar sînt poate cunoscute, dar majoritatea, şi mă refer în special la cele din viaţa personală a lui Ceauşescu, sînt scoase din arhivă pentru prima dată.

Mergeţi să-l vedeţi, este un film monumental!

 

Anunțuri

4 răspunsuri to “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”

  1. Da, f frumos articolul tau.
    M-a impresionat mult filmul, am realizat ca nu doar el era nebun, ci a fost manipulat de asa natura incat sa devina ceea ce ce am vazut cu totii.

    • Probabil ar fi fost riscant să fie un om puternic în fruntea partidului, aşa că a fost preferat Ceauşescu, mai uşor de manipulat, altfel nu-mi explic cum a putut ajunge individul acesta la putere. Jocurile importante s-au făcut în culise, în spatele tovarăşului.

  2. îţi spun eu, care am participat vreo 8 ani la acele manifestaţii… eram copil şi pe noi ne distra ce se întâmpla acolo. era un loc unde ne distram şi aveam posibilitatea să ne găsim prieteni, pentru că veneau toate şcolile la un loc, ne întâlneam cu toate liceele, pe care altfel nu puteam să le vizităm. ce să mai, era foarte haios, că noi nu judecam din punct de vedere al implicaţiilor; eram adolescenţi şi ne hlizeam de orice.
    dar ştiu că era important să fim prezenţi. şi era atât de important încât ne scădea nota la purtare dacă nu veneam o singură dată. şi, înainte de un 23 august, pe când se făceau repetiţii, mama m-a încuiat în casă, n-a realizat că a luat şi cheia mea. nu am avut cheia ca să pot ieşi din casă pentru a ajunge pe stadion şi… am sărit din balconul nostru, de la etajul 2, la etajul 1, i-am bătut vecinei în geam să deschidă şi să mă lase să ies pe la ea, că n-ar vrea să am 4 la purtare, nu?
    pe vremea aceea toată lumea era prietenă cu vecinii, balcoanele nu aveau termopane şi ştiam să fim responsabili.
    ce vremuri! bine că au trecut!

    • Ce poveste! Ar fi ieşit un episod grozav în seria Amintiri din Epoca de Aur a lui Mungiu 🙂 Apreciez intervenţia ta pe blog. Poate mai ai şi alte poveşti de împărtăşit din anii aceia, eşti orîcnd binevenită. Mă declar unul din cei care privesc cu o oarecare nostalgie perioada dinainte de 89. Spun asta într-un fel de admiraţie pentru cei care au rezistat comunismului cu mintea limpede şi fruntea sus, şi totodată cu un gînd de tristeţe pentru suferinţele trăite pe nederept ale unor oameni în toată perioada asta blestemată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: