Cu gondola printre nori

Sub-variantă de titlu: România, land of choice!

Am pîndit şi noi un weekend mai cald şi am încercat o mică excursie pînă-n Piatra Neamţ. În primul rînd ca să bem o cafea cu Annie, cu care ne vedem o dată-n an (asta-i o constatare, nu e chiar ce ne-am propus) şi apoi să facem  o inspecţie pe munte, cu telegondola.

Ce dacă cerul devenea tot mai cenuşiu pe măsură ce ne apropiam de Piatra şi afară se făcea tot mai frig! Noi ne-am încălzit binişor într-o cafeanea foarte prietenoasă cît ne-a mai povestit Annie cum se vede viaţa din colţul acela de lume şi apoi am luat-o cu liftul în sus, înspre punctul de îmbarcare.

Cînd am ajuns acolo era, desigur, aproape pustiu – mai mulţi oameni din personal decît turişti. Mie mi-a plăcut cu atît mai mult cu cît era cam aceeaşi senzaţie pe care o aveam pe cînd mergeam cu Gentilia iarna la mare. Eram împotriva curentului turistic 🙂

Mai spun atît, că din toate călătoriile pe care le-am făcut în ultima vreme, plimbarea asta a fost ceva nou pentru mine. A fost interesant să urcăm muntele pe o ceaţă densă, neavînd idee ce vom găsi sus (un întreg complex în construcţie şi multe-multe scări pînă la aleile în pantă lină). Adaptările pentru utilizatorii de scaun rulant – impecabile la punctul de pornire – au dispărut ca prin minune, după clasicul scenariu românesc.

România, land of choice (for wheelchair users): rămîi unde ai coborît sau o iei înapoi. Şi să nu mi se spună că nu se puteau face rampe în paralel cu rîndul de scări  – pur şi simplu nu au fost incluse în proiect.

Din fericire, lipsa de coerenţă în accesibilizarea spaţiului a fost suplinită de bunăvoinţa şi politeţea oamenilor locului care s-au oferit să ne ajute pe trepte, pentru a putea vizita toate spaţiile amenajate.

Sigur, nu am putut vedea pînă foarte departe, dar nu-i nimic, mai mergem!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Cu gondola printre nori”

  1. da nu stati deloc degeaba. am fost de nenumarate ori cu telegondola la piatra neamt si inca nu m-am plictitisit. e o adevara placere si incantare!!sa mergeti o data cand e senin. e superb! mi-aduc aminte ca am fost chiar si iarna si ne-am incalzit cu un vin fiert cu vreo doi mici 🙂 superb oricum 🙂 sper sa reusesc sa trag o fuga macar in weekend, nu mai stiu din pacate demult ce inseamna o zi libera:)..dar mi-ati dat o idee grozava ce sa fac cand voi avea una 🙂

    • Nu stăm Cătă, ăştia sîntem noi 🙂 De ce să stăm degeaba cînd am putea oricînd să facem ceva interesant. Să luăm lumea la pas de exemplu 🙂 În paşi mici e adevărat, dar să nu stăm pe loc.
      Ne-am propus şi noi să ajungem în Piatra pe vreme senină. Ce zici plănuim o escapadă împreună? Ar fi grozav!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: