Dincoace de răsărit

De cînd e vara vară şi canicula tot mai dementă, luna iulie cere o evadare la mare. După cum, desigur, aţi aflat deja, noi am fost plecaţi într-o vacanţă scurtă, dar intensă, tocmai la Sulina. De la Iaşi pornind, traseul pare lung şi greu, dar nu vă-ncredeţi în poveşti, vacanţa nostră – asta însemnînd aproape 1000 de km parcurşi cu masina, cu vaporul sau la pas – , a fost perfectă.

Mai întîi ne-am oprit la Tulcea, la Cîşliţa, două zile, să ne tragem sufletul şi să ne vedem cu prieteni buni, cu Maria şi cu părinţii lui Andrei, să încercăm pepene cu brînză şi să lăsăm seara să alunece peste noi lîngă lacul cu reţe şi lebede. Să privim stelele după miezul nopţii. La Cîşliţa e multă-multă linişte, plăcile de snowbord ale lui Andrei şi a Ancăi sunt agăţate pe gardul dinspre răsărit, binoclul e în cuier iar determinatorul pe marginea mesei, acelaşi. Noaptea se aude uneori foşnetul apei, tulburată de barca unui pescar care işi aruncă setcile. Dimineaţa pisicile vecinilor te urmăresc leneşe de pe terasa acoperită de viţă.

În prima seară ne-am întîlnit, căţiva prieteni, pe faleză, la o veche terasă unde obişnuiam să ne omorîm timpul liber încă din vremea liceului. A fost o seară lungă, în care am povestit mult şi am ciocnit în amintirea lui Andrei, iar înspre miezul noapţii am îndrăznit – luptînd cu oboseala crîncenă de după drum – să facem o plimbare prin centrul oraşului, unde nu mai ajunsesem de ani buni.

Duminică am vizitat Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, locul stabilit de întîlnire cu dl. Petrescu, Cristina, Mădă & Florin – aceştia doi veniţi din Timişoara cu expoziţia lor de reptile. După ce am făcut turul complet al muzeului, am stat prelung la vorbe, la o cafea în sala albastră, răcoroasă, a acvariului cu sturioni (momentul meu preferat al zilei).

Drumul de a doua zi cu pasagerul, drum întins şi leneş pînă la Sulina a şters în ceasurile amiezei cei cinci ani care au trecut de cînd nu am mai mers pe apă. Am revăzut totul cu aceeaşi încîntare şi cu o uşoară mirare în faţa schimbărilor inevitabile care vin în urma deschisă a timpului: mai multe clădiri ridicate pe ambele maluri, mai multe ambarcaţiuni şi parcă mai mulţi turişti.

Sulina nu poate fi revăzută decît cu nostalgie, altfel nu se poate. Pe toate străzile acestui oraş minunat şi trist şi pe drumul spre mare se îngrămădesc poveştile atîtor veri petrecute aici, cu prietenii de altă dată şi cu Andrei, amintiri luminate totuşi de bucuria de a fi ajuns din nou în aceste locuri.

Oraşul e atins de forfota progresului – pavele pe străzi altădată îngropate în nisip şi noroi acolo unde nu s-a ajuns cu lucrările, maşini multe şi grăbite, taxiuri pînă la mare, terase noi pe faleză şi wireless numai într-un anumit punct al grădinii. Totuşi, pentru cine ştie să privească bine, Sulina păstrează farmecul acela vechi, greu de descris, al spaţiilor atinse de natura sălbatică,  martore ale călătoriei Dunării spre mare, aflate aici aproape de final.

Eh, şi marea.  Am ajuns pe plajă la apus şi am avut aici cea mai mare surpriză pe care o poate avea o persoană obişnuită cu România. Pentru că progresul e şi el bun la ceva, aflaţi – cei ce nu aţi ajuns încă acolo – că pe plajă la Sulina a fost amenajată, de la prima terasă de care te împiedici odată ajuns acolo, pînă la malul mării, o punte de lemn, care ne-a făcut drumul pe plajă un vis.

Mi-a lipsit imens peisajul marin care îmi era altădată atît de familiar. Dar să nu credeţi că am asistat contemplativ la apusul profilat în spatele umbrelelor de pe plajă! Vorba aceea, degeaba ai ajuns la mare dacă nu ai făcut şi-o baie. Deşi nu am avut nici un plan în sensul ăsta, Cornel şi Vio au avut inspiraţia să aducă de acasă o saltea pentru răsfăţul meu (aşa s-a nimerit, pînă la urmă :) ) Apa a fost foarte caldă, marea liniştită, m-am simţit în perfectă sigurnaţă. Am ieşit şi în larg pentru foarte puţin, nu atît de departe pe cît îmi plăcea să înot altădată. Puteţi să vă închipuiţi că episodul ăsta mi-a dat o bucurie imensă, cu atît mai mult cu cît a fost neaşteptată. A doua zi – mai vîntoasă şi mai capricioasă – am zăcut pe plajă ca nişte şopîrle pe şezlong, „în opulenţă” după cum îi place lui Robert să spună, sub pălăria uriaşă unei umbrele verzi.

De fapt, nimic nu a reuşit să umbrească săptămîna petrecută la Sulina. Nici ploaia din ultima seară, nici ţînţarii, nici obosela. Serile ni le petreceam pe faleza oraşului, în plimbări leneşe, sau pe terasa casei în care am stat, jucînd table (dacă-mi amintesc bine, i-am bătut pe toţi!), îmblînzind pisici, povestind, citind (mai puţin!).  A fost, în puţine cuvinte, vacanţa pe care mi-o doresc de cinci ani.

Varianta wheelchiar users

Vă puteţi imagina că, totuşi, o călătorie pînă la Sulina într-un scaun rulant este ceva mai aventuroasă decît altminteri. Pe vapor oamenii au fost atît de preocupaţi de propriile bagaje, că abia s-au dat un pic deoparte pentru a ne lăsa să trecem. La întoarcere, o doamnă determinată, cu ochelarii de soare aşezaţi strategic pe nas numai ca să-i obtureze vederea, l-a împins atît de tare pe Cornel încît am simţit că ne dezechilibrăm amîndoi, cu toate că am încercat să ieşim la final, după ce coborîseră aproape toţi. Doamna nu şi-a cerut scuze, dar nici noi nu ne-am supărat, că sîntem băieţi buni şi trăim în România. La Sulina, după ploaie, am trecut greu prin zonele noroioase, dar tot străzile bătute cu nisip sînt mai frumoase decît cele pavate. Pînă la mare traseul e simplu: pînă pe plajă cu taxiul, pînă mai departe pe puntea de lemn (îl felicit pe proiectant pentru această idee generoasă) iar în apă cu salteaua. Impossible is nothing dacă ai prieteni cu care să pleci prin lume!

Mulţumim Cornel, Vio şi Robert pentru vacanţa asta fantastică, din care care, la drept vorbind, nu ne-am revenit încă!  :)

Această prezentare necesită JavaScript.

10 Răspunsuri to “Dincoace de răsărit”

  1. Stimabile domn, iti scriu aici, pentru ca mi-ai facut desigur seara (acest articol citindu-l acum, in pauza de studiu pentru cele 2 restente de maine, la o cafea… deci la FIX). Eu unu am tot avut un gand spre tine ultima luna, nu stiu cum s-a nimerit ca de cate ori am pus mana efectv pe telefon sa sune ocupat (odata din Vama Veche chiar… cred ca ne-am fi inteles in ciuda handicapului de care sufeream eu la momentul respectiv 🙂 ). Oricum am citit cu mare placere despre periplu tau Sulinez, te cam distrezi n-am ce spune 🙂 dar vezi.. imi place… nu esti lenes 😀 Eu sunt intr-o perioada prost de ocupata, niste restnate pe colo colo dar alea nu-s marele bai, lucrez cu interes la licenta si la un articol stiintific, si imi petrec vara in bucurestiul asta calduros si anost.

    In rest toate bune in mare. Exceptand faptul ca n-am ajuns inca la mare cu prietenul Mihai Alexandru care a fost putin bolnav daaaar… care se afla chiar la momentul de fata in Sulina, intr-un mic concediu cu prietena Livia. Si-o face timp si de mine, nu-mi fac griji 😛

    Pana una ala domnule eu ma intorc la studiu. Sper sa ne vedem cat mai curand si cat mai bine.

    Acelasi,
    Orhan

    • Salutare domnul meu,
      Iertare pentru răspunsul meu întîrziat, dar în ultimul timp m-am aşezat tot mai rar la laptop. Am senzaţia că vara asta trece prea repede, tocmai din acest motiv zilele astea mă găseşti mai mult pe afară.
      Îţi mulţumesc pentru brief-ul atît de limpede pe care mi l-ai trimis. Mă bucur cînd mai primesc veşti şi din direcţia voastră, a ta, căci eu tot scriu pe blog. Cum ţi-a mers la examene? Sper că bine, mai ales acum sub presiunea licenţei.
      Mi-ar fi plăcut să ne auzim la un telefon din Vamă, sau oricînd altcîndva. În general nu ţin chiar atît de des telefonul ocupat, dar se pare că aşa s-a nimerit. E clar că e rîndul meu să te sun pe tine, poate aşa avem alt noroc 🙂
      Simt din mesajul tău cît de mult îţi doreşti să ajungi în Tulcea sau la mare, în Sulina. Lasă Orhane, ai să vezi, cu cît e mai lungă aşteptarea, cu atît o să fie mai dulce relaxarea pe cînd vei ajunge prin Dobrogea.
      Cît mai eşti prin Bucureşti îţi doresc mult spor şi insiraţie în cercetare, la cît mai multe articole ştiinţifice. Tot mai sacrificaţi şoricei? Sau au fugit şi ei din ţară?

      Probabil nu ne vom vedea prea curînd, dar cu siguranţă ne vom auzi la un telefon. Pînă atunci keep up the good work my friend!

      Te pup.

  2. Draga Alex,

    A fost o placere sa citesc postul tau 🙂 Ma bucur nespus de mult ca te-ai distrat in „concediu”, ca ai revazut Sulina noastra modernizata si plaja pe care eu, sincer, nu am recunocut-o anul trecut. Chiar am crezut ca am ajuns in alta parte inca de pe „vechiul drum de pamant”. Pentru mine e un alt loc din Delta, un loc in care imi pot duce prietenii mai „pretentiosi” din fire si care nu s-ar putea acomoda intr-un loc precum Sfantu, de exemplu.
    Anul trecut am dat festivalul de film pe Sulina (pe care nu o vazusem de mai bine de 4 ani de zile), nu pot spune ca regret dar as fi ales un loc mai salbatic. Duminica m-am intors din Vama, am fost o saptamana la un festival national de salsa…citind postul tau am asemanat Sulina cu Vama „de saptamana trecuta”. Pe de o parte e bine ca au mai modernizat orasul, pe de alta parte imi doream Sulina copilariei noastre, asa cum mi-o amintesc de demult…..

    Alex, merci pentru post. Desi am avut 2 saptamani de concediu epuizante, am simtit lipsa deltei… insa ma simt putin mai bine citind povestea ta. Promit sa ma revansez la anul, cu o povestire de la Sfantu. 🙂

    Va imbratisez,

    Bianca

    • Bia,

      După cum am văzut amîndoi, Sulina se schimbă în paşi grăbiţi, dar îţi spun, sentimentul pe care îl trăiam ajungînd acolo în alţi ani nu s-a schimbat nici în prezent. Cu toate schimbările tot îmi place oraşul, împrejurimile lui, felul în care trece Dunărea prin Sulina. Să vedem ce îi rezervă viitorul, recunosc că mi-e teamă cînd mă gîndesc la aspectul ăsta.

      Nu am înţeles nici pînă acum însă rolul acelor punţi construite pe plajă. Mi se par absolut urîte. Cîteva grămezi de beton împrăştiate pe malul mării, de parcă de beton ducea lipsă locul acela. M-a întristat imaginea asta. Dar odată ce am ajuns acolo şi am intrat în apă toate detaliile astea parcă nu au mai contat. Nu vreau să par nemulţumit, mi-au plăcut enorm orele petrecute pe plaja Sulinei.

      Mi-ar fi plăcut să văd şi eu vara asta Sfîntu sau Vama, dar cine ştie, poate anul viitor. Între timp îţi mulţumesc şi eu pentru mesaj Bianca. Trebuie să fi fost tare distractiv festivalul de salsa 🙂 Cît despre postul despre Sfîntu pe care vrei să-l pregăteşti pentru vara viitoare, să ştii că este întotdeauna loc pe pagina centrală a blogului pentru astfel de poveşti venite de la prieteni 🙂

      Ne auzim la un tel şi povestim mai lung.

      Cu drag,

      G & A

  3. alecsandra Says:

    Genial!!! Atat 🙂

    Ma bucur ca ati avut parte de un concediu placut si, de ce sa nu o zicem si pe asta, meritat din plin!:)

    Va pup si va imbratisez cu drag :*

  4. Andreea Apopei Says:

    La multi ani Alexandru de ziua numelui sfantului pe care il porti! Va imbratisam cu drag pe amandoi si va dorim multa sanatate si binecuvantare! Sa aveti parte de multe bucurii si de oameni minunati. Numai bine! Andreea

    • Mulţumim din suflet pentru gîndurille bune! Iertare pentru răspunsul meu venit atît de tîrziu, dar abia am revenit din Băile Felix. Am fost acolo pentru recuperare şi am cam fost deconectat de la net.
      Toate cele bune şi vouă Andreea 🙂

  5. Next time Mount Everest???? 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: