Sînt un orb

Marin Sorescu

Eu ştiam că sînt un chior
Chiar în rouă dimineaţa
Dar n-am spus-o tuturor
Ca să nu-mi amărăsc viaţa

Ochii mari să-i casc aşa
Şi să-i ţin cu mîna bine
Sînt un orb în faţa ta
Care uite, vezi prin mine
Ce e rău şi ce e bine

Ce e un actor?
Şi ce vrea să spună?
Un biet trecător cu-o ţigară în mînă
E singur şi trist, cortina-i căzută
Paharul e gol, clipa pierdută.

Şi mîine-i o zi
Şi ziua din tine
Frumos va zîmbi
Speranţei din mine

Eu sînt un orb în faţa ta
Care uite, vezi prin mine
Ce e rău şi ce e bine.

La începutul verii, cînd Horaţiu Mălăele venea la Iaşi cu „Sînt un orb”, pus atunci sub umbrela unei acţiuni caritabile, am avut neşansa să fim plecaţi din oraş. M-a cuprins o bucurie imensă cînd am găsit apoi, la începutul toamnei, afişe care anunţau revenirea artistului în Iaşi. Deşi a fost săptămîna trecută, a fost o experienţă atît de frumoasă, încît am ţinut să las cîteva cuvinte pe blog. Pentru că a fost, cu adevărat, un spectacol încărcat de emoţie, un recital de poezie tematică în care Horaţiu Mălăele ne-a făcut să trecem prin toate stările emoţionale posibile. Sînt fericit că am reuşit să-l văd pe scenă, pentru că este unul dintre acei mari  actori care pot să facă spectacolele acelea despre care se spune că nu mai eşti acelaşi om cînd ieşi din sală. Un adevărat one man show, un actor genial cu un umor absolut inconfundabil.

Varianta utilizator-de-scaun-rulant

Pentru că Teatrul Naţional e în renovări de-o veşnicie, spectacolul s-a ţinut la Casa de Cultură a Studenţilor, o clădire mai veche  şi, desigur, absolut neadaptată. Pentru a ajunge în sala de spectacol am urcat un rînd de scări, cu acces pe partea laterală a clădirii. Pînă la intrarea aceea, însă, a fost poveste. Cele trei serii de trepte care despart trotuarul de intrarea laterală au fost dublate de trei rampe de o inutilitate devastatoare (ca să vă faceţi o idee clară, nu ai fi putut să urci nici un troller pe acolo). Mai mult, în dreptul uneia dintre ele a fost instalat un corp extern de aer contiţionat de care a trebuit să mă feresc îndoindu-mă din trunchi; consecinţa a fost că la întoarcere am folosit scările.

Mă gîndesc mereu, cînd văd asemenea exemple în spaţiul public, la proiectanţii rampelor.  Oare nu există nişte norme pe care trebuie să le respecte? Ba da, sînt. Oare nu pot fi amendaţi după ce finalizează asemenea lucrări? Ba da, ar putea fi. Şi mai important, dacă răul a fost făcut: oare o să rămînem cu rampele astea aşa, pentru-vecii-vecilor? Ba, eu sper că nu.  Mi-ar plăcea să mai văd în oraş alţi utilizatori de scaun rulant şi la Filarmonică şi la cinema şi la teatru şi într-un pub, nu doar în centrele comericale care îşi adaptează corect spaţiile de acces.

Vara asta am susţinut o petiţie de schimbare a cadrului legislativ pentru legea 448, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Una dintre menţiuni avea în vedere problema construcţiei de rampe care să se încadreze în anumite norme clare tocmai pentru ca ele să devină utilizabile. În alte cuvinte, să-şi dovedească utilitatea; pentru că, altfel, la ce bun să le mai construim?

Spectacolul lui Horaţiu Mălăele a fost unul extraordinar. Ferice de cei care au reuşit să ajungă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: