Mulţumesc!

În perioada în care se organiza acest eveniment eu încă nu ştiam de mine. Am descoperit filmuleţele ieri.

Deşi a avut loc în urmă cu ceva ani, nu e tîrziu să spun mulţumesc, nu-i aşa?

Anunțuri

5 răspunsuri to “Mulţumesc!”

  1. Salut Alex! Sunt Vlad de la formatia L.O.S.T., cu care am participat in 2007 la doua concerte (in Bucuresti si Iasi) sub egida „Pentru Alex”. Ne bucuram enorm ca esti mult mai bine si speram din tot sufletul ca recuperarea sa mearga asa cum iti doresti! Multa, multa sanatate!

    • Salut Vlad!

      Mulţumesc mult pentru mesaj şi pentru tot efortul vostru! După accidentul meu mi s-a spus că s-au organizat cîteva evenimente pentru mine, dar nu am realizat dimensiunea lor, sau ce au presupus. Treceam printr-o perioadă foarte tulbure. 2007 a fost un an ireal pentru mine. După ce m-am redresat, am mers înainte fără să mai privesc în urmă şi aşa au trecut lucrurile astea pe lîngă mine.

      Acum, cînd mă uit la clipul pe care l-am postat, parcă încă nu realizez că este vorba despre mine acolo. Respect! pentru că v-aţi implicat într-un astfel de demers, mă bucur şi este o onoare pentru mine faptul că aţi urcat pe scenă pentru a mă susţine.

      Mulţumesc mult încă o dată! Keep up the good work! 🙂

  2. Ca o coincidenta, si Trooper si L.O.S.T. vor ajunge iar in Iasi in lunile mai si iunie, noi chiar dupa 5 ani :).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: