España | Una, Grande y Libre

Deşi a trecut ceva timp de cînd am fost în Spania – iată, a trecut toamna şi a venit iarna cea adevărată peste noi –  m-am gîndit să las aici cîteva rînduri despre aventura noastră iberică din octombrie. Nu de altceva, dar nu vreau să o las aşa, închisă în arhivele noastre personale, ca şi cum ar fi fost un fapt comun. Pentru că a fost un episod excepţional, mai ales că am aşteptat tot anul această ieşire tîrzie şi scurtă, (dar programată de la începutul anului, din raţiuni practice), binevenită ca o gură de aer proaspăt de munte.

Am fost plecaţi, aşadar, două săptămîni bătute într-un orăşel din zona Madridului, acolo unde locuieşte tatăl meu. Guadarrama este o localitate încadrată într-un peisaj montan spectaculos şi poate ştiţi deja, nimic nu-mi place mai mult decît să văd crestele munţilor profilîndu-se deasupra acoperişurilor. Deşi fotografiile o arată cel mai bine, trebuie să subliniez că ne-am simţit tare bine în Spania – ne-am mişcat mult şi am valorificat fiecare zi cum am ştiut mai bine, redescoperind prieteni vechi, foarte dragi, dar şi unii noi, care ne sînt, acum, la fel de aproape de suflet.

Am petrecut o zi în soarele oblic al unei după-amieze de aur în Escorial, reşedinţa regilor Spaniei, un oraş cu străzi urcînd în pantă într-o lumină atemporală, foarte precis, într-o zi de luni, cînd toate muzeele lumii sînt închise. Alte străzi înguste, colorate, am urcat în Segovia medievală, dar şi treptele masive ale bazilicii Valle de los Callidos, un loc despre care se spune, pe drept, că sfidează timpul şi uitarea. Numai vizitând aceste trei locaţii aflate în patrimoniul Unesco (plus Madridul) – şi Spania ne-a fermecat definitiv. Ca vizitatori ne-am simţit extraordianar, dar am făcut şi un pic de treabă:  am adoptat o pisică foarte răcită, am făcut-o bine şi i-am găsit nişte stăpîni, am încercat mîncarea tradiţională, am cochetat cu expresiile mai uşoare ale limbii spaniole, am făcut sute de fotografii şi am pornit, neînsoţiţi, în excursii temerare pe cont propriu fără nici o rezervă, dar cu termosul plin de cafea şi bateria încărcată la telefon.

Mi-am reamintit – şi cît de necesară este această recapitulare! – ce libertate fantastică îţi dă o infrastructură adaptată şi disponibilitatea de a ajuta a celor din jur. Cu ocazia asta am făcut cunoştinţă cu nişte sisteme supersofisticate de rampe încorporate în autocarele mari care ne-au plimbat din Guadarrama spre Madrid şi înapoi timp de o săptămînă. Într-una din zile, pentru că autorcarul în care trebuia să urcăm nu avea elevatorul funcţional, serviciul tehnic a trimis o cursă specială pentru noi (am aşteptat 10 minute), iar şoferul ne-a întrebat de ora întoarcerii, pentru a se asigura că nu vom avea aceleaşi probleme înapoi.

Cu metroul a fost un pic mai aventuros, dar şi mai vesel, fiindcă am folosit şi scările rulante şi am făcut-o pe Giorgiana să treacă prin ceva emoţii cu noi :), dar asta a fost o excepţie, pentru că staţiile adaptate sînt marcate foarte bine, iar lifturile te duc întotdeauna exact acolo unde trebuie să ajungi. În rest, oraşul trebuie vizitat la pas, pentru că este o minune.

În toată această huzureală, am avut şi un episod acut de dileme grave (cum s-a ajuns la nivelul ăsta de civilizaţie? cînd vom ajunge şi noi acolo?) dar mi-a trecut repede – într-o vacanţă atît de scurtă e mai bine să te bucuri de ceea ce ţi se oferă nu să suferi pentru ce nu ai. Despre Madridul de poveste cu personajele noastre preferate – Giorgiana, Victor, Ioana şi Julius vă povestesc în următorul set de fotografii! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: