Bring IT on, Zupereye!
ZUPEREYE, dispozitivul care le poate permite persoanelor cu paralizii severe să utilizele calculatorul doar prin mişcarea ochilor, continuă să surprindă prin ingeniozitatea şi utilitatea lui. Proiectul studenţilor de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, coordonaţi de profesorul inginer Robert Lupu, a luat un binemeritat loc I în competiţia Bring IT on! ce a avut loc în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru I. Cuza” din Iaşi.
Între cele 28 de proiecte înscrise şi prezentate publicului, Zupereye s-a evidenţiat nu doar prin capabilitatea dispozitivului, ci şi prin aplicaţia care îl însoţeşte. Aceasta vine în întîmpinarea utilizatorului cu un set de comenzi predefinite prin intermediul cărora îşi poate comunica cu uşurinţă necesităţile. Comenzi de tipul: vreau să manînc, să beau, să fiu mişcat etc. Aplicaţia, la fel ca şi dispozitivul, sînt încă într-un stadiu de dezvoltare, care implică anumite costuri ce ar putea fi acoperite de un investitor. Băieţii sînt încă în căutarea unei persoane dispuse să investească într-o astfel de idee şi le doresc să nu dureze prea mult pînă ce vor trezi interesul unui finanţator.
Mă bucur că am putut fi şi eu la demonstraţia practică a proiectelor de la Universitate. Mi-a rămas impresia că atmosfera de acolo s-a apropiat, măcar puţin, de cea din Sillicon Valley, multe instituţii de învăţămînt, idei creative, profesori, ingineri şi mulţi alţi studenţi pasionaţi. Mai puţini investitori, totuşi 🙂
Între timp, au fost invitaţi să-şi prezinte priectul într-o competiţie de un prestigiu mai mare, aşa că, sper ca şi de data asta să fie cu succes!
Aici am scris textul de pe monitor doar prin mişcarea ochilor. Cei trei senzori infraroşu mi-au captat mişcarea irisului fiecărui ochi şi, după o scurtă calibrare, am putut coordona cursorul pe tastatura virtuală.
februarie 24, 2015 la 12:38 pm
[…] a cîştigat deja cîteva concursuri şi a atras atenţia mass mediei, dar nu a fost găsit încă un finanţator care să susţină […]