euRespect & Swimathon

În vara anului trecut am participat pentru prima dată la competiţia Swimathon, organizată de Fundaţia Comunitară Iaşi. Am înscris prin euRespect proiectul „Ajută-mă să te ajut!”, prin intermediul căruia 5 tineri cu dizabilităţi locomotorii – printre care şi eu – au beneficiat de un program de recuperare ce a constat în şedinţe de kinetoterapie. A fost o provocare pentru mine şi pentru echipa implicată în campania de fundraising. Nu ştiam cum vor evolua lucrurile de la început. Odată cu promovarea proiectului în online, am avut parte de un val impresionant de susţinere din partea voastră. O dovadă extraordinară de solidaritate care ne-a impulsionat să ne implicăm în continuare în problemele comunităţii şi să contribuim şi cu alte iniţiative constructive.

Aşadar, am înscris şi în ediţia de anul ăsta a Swimathonului un proiect, pentru care avem nevoie şi de data asta de toată susţinerea voastră ca să îl putem concretiza. Pe scurt, este vorba despre realizarea unei expoziţii itinerante cu operele unor artişti cu dizabilităţi, dar voi detalia într-o postare viitoare, dedicată proiectului, odată cu care vom da startul campaniei de fundraising.

Pînă atunci, vă mulţumesc încă o dată pentru implicarea voastră şi vă mulţumesc şi în numele băieţilor: Andrei, Bogdan, Cristi şi Gheorghiţă!

Am avut o echipă grozavă care a înotat pentru proiectul nostru de anul trecut. Tot echipa Golden Fish va înota şi anul ăsta pentru Asociaţia euRespect. Ne-am făcut prieteni noi cu care vrem să mergem mai departe şi să facem o tradiţie din participarea noastră la Swimathon, cu proiecte mai ample şi cu un impact mai mare.

>> În cazul nostru, al utilizatorilor de scaun rulant, mişcarea este foarte importantă, nu numai pentru menţinerea tonusul fizic cît şi pentru menţinerea încrederii de sine. Pentru unii, încrederea că într-o oarecare măsură îşi pot ameliora starea de sănătate sau pentru alţii, încrederea că nu e totul pierdut. Participarea la acest proiect mi-a oferit ocazia să întîlnesc nişte oameni deosebiţi, muncitori şi dispuşi să ajute necondiţionat. Atîta timp cît voi avea o viaţă activă, voi încerca la rîndul meu ca într-un fel sau altul să întorc acest ajutor.
Mulţumesc! << Bogdan BRUMARI, beneficiar „Ajută-mă să te ajut!”
grupul beneficiarilor impreuna cu insotitorii si kinetoterapeutul lor imagini de la sedintele de kinetoterapie intalniri in cadrul proiectului

Anunțuri

2 Răspunsuri to “euRespect & Swimathon”

  1. Sa va bucurati din suflet pentru programele propuse!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: