10 POVEȘTI
Lansarea de ieri a cărții „10 povești” a fost plină de emoție, cu un public frumos și într-un cadru special la Palat. O onoare pentru mine să mă aflu între cele 10 povești. În preajma acestor oameni realizezi cîtă forță există în fiecare dintre noi de a ne ridica atunci cînd sîntem la pămînt.
În clipele cele mai grele, povești ca acestea te pot mobiliza astfel încît să descoperi resurse nebănuite pentru a merge înainte. Fiind între ei și ascutînd greutățile pe care le-au depășit, o boală precum cancerul, pierderea unui copil, o viață în întuneric trăită frumos, realizezi cît de prețioasă este fiecare zi care ți se dă.
Chiar și pentru mine, deși am trecut prin cumpene grele, am simțit că m-a încărcat seara de ieri. Sper ca și povestea mea să aibă un impact pozitiv în viața celor ce o descoperă, oricît de mic. În definitiv, rolul poveștilor este de a ne învăța, prin experiențele altora, să fim mai recunoscători și să ne trăim viața asta efemeră mai frumos, mai echilibrat. Cînd totul e bine și credem că avem viața la picioare există mereu tendința să ne simțim neîmpliniți din motive superficiale.
Ce-am învățat eu în cei 12 ani de la accident? Faptul că cele mai împlinitoare valori sînt bunătatea față de aproapele nostru și gratitudinea, iar bucuriile mărunte de zi cu zi pot însemna tot dacă ajungi să le descoperi. Mi-aș dori ca tot mai mulți să înțeleagă așa viața. Cred că am trăi într-o lume mai bună.
Descoperiti cele „10 povești” și multe altele pe www.Saniting.com
Povestea mea >> aici
Vă rog să aveți în vedere și povestea Nicoletei, autoarea cărții, care merită toată aprecierea. Ea s-a ocupat de acest proiect în timpul liber, din pasiune și își dorește să dezvolte un centru de consiliere emoțională. Haideți să susținem proiectul Saniting cu un like pe pagină sau share și, eventual, cu o donație.
Încă o dată, mulțumesc Nicoleta!
Lasă un răspuns