Aeroportul Iași mai accesibil ♿️
Povestea din #AeroportulIași despre containerul ‘parcat’ pe locurile adaptate persoanelor cu dizabilități s-a încheiat într-o notă pozitivă. În apropierea sărbătorilor, la cîteva zile după ce am înaintat sesizarea mea pe mail Conducerii Aeroportului (pe care am atașat-o și pe blogul meu), am primit un răspuns argumentat pe două pagini, semnat de Directorul Aeroportului. Am apreciat atenția acordată problemelor sesizate, faptul că s-a verificat în teren situația și au confirmat ei înșiși neregulile subliniate în adresă. Dar, mai mult decît atît, contează faptul că vor lua măsuri de remediere astfel încît Aeroportul să respecte standardele necesare nevoilor persoanelor cu dizABILITĂȚI:
„Evenimentul este unul regretabil, intern luîndu-se măsuri de reinstruire a personalului care asigură serviciile pe zona publică. Echipa Aeroportului Iași a făcut în ultima perioadă eforturi mari de evidențiere a locurilor speciale prin marcarea pe asfalt, implementînd în cadrul Aeroportului Iași un regulament de circulație în incinta parcării și care, printre altele, cuprinde contravenții importante pentru cei ce nu respectă semnificația locurilor dedicate persoanelor cu dizabilități.
De asemenea, încercăm, prin personalul terț ce asigură paza, să menținem libere pe cît posibil locurile destinate persoanelor cu dizabilități, descurajînd astfel parcarea neregulamentară și abuzivă, încercînd astfel să vă asigurăm condițiile pe care legea vi le acordă.
Aşa cum ați precizat și dumneavoastră în prima partea a sesizării, avem încă de lucrat la partea de asigurare totală a facilităților prevăzute prin lege pentru persoanele cu dizabilități, însă se intervine în acest sens. Astfel, începînd din toamna acestui an, am suplimentat personalul dedicat pentru asistență pe Aeroport pentru persoanele cu handicap şi persoanele cu mobilitate redusă, aliniindu-ne astfel procedurilor aeronautice civile, prevăzute în *PIAC-AD-PMR.
Vă mulțumim pentru sesizarea făcută, considerată a fi un element constructiv de bază pentru îmbunătățirea activității și serviciilor pe care le oferim, asigurîndu-vă de bunele intenții în ceea ce priveşte crearea acelor condiții necesare segmentului special de pasageri pe care îl reprezentați.” Cătălin BULGARIU, Director General
Reamintesc că în martie 2019 nu erau existau deloc parcări adaptate și tot atunci am trimis prima sesizare. Între timp lucrurile au evoluat și sper cît mai curînd să avem în Iași un Aeroport încadrat standardelor europene. De la înfințarea Asociației euRespect, în 2010, mi-a fost limpede că aspectul accesibilizărilor nu reprezintă o prioritate pentru nici una din instituțiile din România. Dacă vrem să avem un viitor mai bun, trebuie să lucrăm pentru optimism, să contribuim fiecare cît putem ca cetățeni. Cînd văd că se îndreaptă lucrurile în urma unor sesizări, vreau să cred că ne îndreptăm spre o lume mai civilizată, în pași mărunți, dar în direcția bună.
*PIAC-AD-PMR » „Proceduri și Instrucțiuni de Aeronautică Civilă | Monitorizarea asistenței realizată pe aeroport pentru persoanele cu handicap și persoanele cu mobilitate redusă”
Atașez aici răspunsul integral al sesizării, care conține și explicația nefericitei apariții a containerului pe locul de parcare.
» IASI Airport Aeroportul Internaţional Iaşi
#Accesibilitate=#ViațăActivă | www.euRespect.ro
#IncluziuneaContează #SusținemIncluziunea
» FB
Lasă un răspuns