Arhivă pentru persoane cu dizabilităţi

euRespect recrutează

Posted in euRespect with tags , , , , , on aprilie 3, 2012 by Alex

În momentul de faţă sîntem în faza în care recrutăm tineri cu şi fără dizabilităţi din Iaşi, care să participe la activităţile programate pe perioada desfăşurării proiectului (aprilie – iulie 2012).

Dacă vrei să te implici, scrie-ne un mail pe office@eurespect.ro şi spune-ne, în cîteva rînduri, care este motivaţia ta de a participa la proiectul nostru, iar noi îţi vom trimite toate detaliile de care ai nevoie!

www.perspectiva.eurespect.ro

Reclame

Un oraş inaccesibil

Posted in www with tags , , on aprilie 2, 2012 by Gentilia

Pentru persoanele cu dizabilităţi, un oraş inaccesibil nu este un oraş.

Mi se par atît de puternice printurile acestea, încît nici nu cred că mai este necesar să mai adaug ceva. Ar fi suficient ca fiecare dintre cei care le văd să simtă acelaşi fior care m-a trecut pe mine, atunci cînd le-am descoperit.
Un concept foarte bun şi o execuţie desăvârşită, cu un efect puternic şi, într-o anumită măsură, destabilizator. 

O campanie de awareness din Uruguay. În România lucrurile arată exact la fel.

[Din categoria: dacă vrei să transmiţi un mesaj, găseşte imaginea potrivită]  

Proiectul-provocare Schimbă-ţi perspectiva!

Posted in euRespect with tags , , , , , on martie 25, 2012 by Alex & Gentilia

De cînd există acest blog, am scris în nenumărate rînduri despre întîmplările nefericite cu care ne-am confruntat în spaţiul public românesc. Am trăit episoade de o tristeţe copleşitoare în spitalele prin care am trecut, ne-am lovit regulat de indiferenţa autorităţilor publice şi am fost martorii multor nedreptăţi cauzate de oameni cu mentalitate îndoielnică.  Ne-am revoltat şi am reacţionat cînd s-a putut, dar am rămas mereu cu un gust amar la ideea că va mai trece multă vreme pînă cînd lucrurile vor începe să funcţioneze normal şi în România.

Pe de altă parte, cînd am luat atitudine, am constatat că lucrurile pot fi corectate dacă atragi atenţia asupra lor, ceea ce ne-a dat curaj şi ne-a confirmat convingerea că schimbarea stă la îndemîna fiecăruia dintre noi, atîta timp cît nu rămânem indiferenţi la nesfîrşit.

Am hotărît să cultivăm acest gen de atitudine şi, astfel, am înfiinţat Asociaţia euRespect, prin ale cărei proiecte ne propunem să promovăm schimbările pozitive ce se impun într-o societate europeană. Toamna trecută am cîştigat primul proiect cu finanţare europeană, implementat prin programul Tineret în Acţiune.

Schimbă-ţi perspectiva! este o iniţiativă care abordează tema dizabilităţii la nivelul oraşului Iaşi şi se desfăşoară în intervalul 1 februarie – 31 iulie. Ne propunem să implicăm tineri cu şi fără dizabilităţi care au un cuvînt de spus în această direcţie: printr-o fotografie, printr-un articol, prin participarea la un sondaj de opinie, prin implicarea în realizarea unor materiale infomative – în general, prin implicarea în activităţile proiectului nostru, activităţi care se articulează, toate, în jurul moto-ului nostru – Persoanele cu dizabilităţi au nevoie de respect, nu de prioritate!.

Dacă sunteţi interesaţi să puneţi umărul la vizibilitatea iniţiativei noastre, vă rugăm chiar să daţi de veste mai departe. Puteţi, de altfel, să ne urmăriţi pe site-ul  oficial şi pe paginile de Facebook şi Tweeter, unde vom puncta toate etapele proiectului.

Sîntem tare bucuroşi că am ieşit în lume, în sfărşit, cu euRespect. Chiar dacă sîntem idealişti şi ne dorim să mişcăm ceva la nivelul Iaşului cu privire la percepţia persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, sîntem şi cît se poate de realişti, şi ştim că nu putem produce schimbare în jurul nostru decît dacă ea porneşte de la noi.

Este o provocare în care ne investim entuziasmul şi optimismul, dorinţa de schimbare, creativitatea (cîtă este 🙂 ) şi timpul liber – care este din ce în ce mai puţin. După cum spuneam – sînt atîtea de făcut în România! Iar idei avem din plin!

The Movement – un film cu altfel de eroi

Posted in Oameni excepționali, Recomand with tags , , , , , , on februarie 24, 2012 by Alex

Nu demult am descoperit trailerul filmului ‘The Movement’ care, timp de cîteva clipe, m-a ţinut pur şi simplu fără suflare. Un colaj foarte intens între o poveste emoţionantă, muzică bună şi imagini de excepţie din munţi.

De fapt, întregul film prezintă poveştile mai multor persoane care au reuşit să depăşească limitările dizabilităţii lor şi care au redescoperit sentimentul libertăţii pe munte, pe pîrtia de ski. Este un film inspiraţional cu un mesaj foarte puternic, în faţa căruia este imposibil să rămîi indiferent. Eu am văzut doar trailerul şi m-am încărcat cu o doză bună cu energie 🙂

The Movement este narat de actorul Robert Redford şi de regizorul filmului, Warren Miller, pasionat la rîndul său de ski şi devenit legendă deja în peisajul american pentru zecile filme cu sportivi, realizate pe pîrtiile din întreaga lume.

Movements are more than just good ideas. A movement needs people. It’s an uprising, a rebellion against the status quo, a groundswell of momentum. It must mean something, and it must be worth fighting for.   Warren Miller

Totodată, este şi un proiect de awareness care susţine organizaţia Make A Hero, a cărei misiune este să încurajeze persoanele cu dizabilităţi să practice sporturile de iarnă.

Filmul a fost lansat la sfîrşitul anului trecut şi, din cîte am citit, a avut reacţii extrem de bune, A cîştigat deja şi cîteva premii importante. Aştept cu nerăbdare să ajungă şi la noi.

Anybody who is sedentary, stationary, to me that is a disability in and of itself. Movement is wonderful because you’re getting away from the disability. You’re engaging in life.   May

When I’m in a wheelchair, there’s ramps, curbs, stairs. But when I’m on the snow, I just feel like I can just go anywhere.   Abby

Sînt un orb

Posted in Points Of View with tags , , , , , on noiembrie 2, 2011 by Alex

Marin Sorescu

Eu ştiam că sînt un chior
Chiar în rouă dimineaţa
Dar n-am spus-o tuturor
Ca să nu-mi amărăsc viaţa

Ochii mari să-i casc aşa
Şi să-i ţin cu mîna bine
Sînt un orb în faţa ta
Care uite, vezi prin mine
Ce e rău şi ce e bine

Ce e un actor?
Şi ce vrea să spună?
Un biet trecător cu-o ţigară în mînă
E singur şi trist, cortina-i căzută
Paharul e gol, clipa pierdută.

Şi mîine-i o zi
Şi ziua din tine
Frumos va zîmbi
Speranţei din mine

Eu sînt un orb în faţa ta
Care uite, vezi prin mine
Ce e rău şi ce e bine.

La începutul verii, cînd Horaţiu Mălăele venea la Iaşi cu „Sînt un orb”, pus atunci sub umbrela unei acţiuni caritabile, am avut neşansa să fim plecaţi din oraş. M-a cuprins o bucurie imensă cînd am găsit apoi, la începutul toamnei, afişe care anunţau revenirea artistului în Iaşi. Deşi a fost săptămîna trecută, a fost o experienţă atît de frumoasă, încît am ţinut să las cîteva cuvinte pe blog. Pentru că a fost, cu adevărat, un spectacol încărcat de emoţie, un recital de poezie tematică în care Horaţiu Mălăele ne-a făcut să trecem prin toate stările emoţionale posibile. Sînt fericit că am reuşit să-l văd pe scenă, pentru că este unul dintre acei mari  actori care pot să facă spectacolele acelea despre care se spune că nu mai eşti acelaşi om cînd ieşi din sală. Un adevărat one man show, un actor genial cu un umor absolut inconfundabil.

Varianta utilizator-de-scaun-rulant

Pentru că Teatrul Naţional e în renovări de-o veşnicie, spectacolul s-a ţinut la Casa de Cultură a Studenţilor, o clădire mai veche  şi, desigur, absolut neadaptată. Pentru a ajunge în sala de spectacol am urcat un rînd de scări, cu acces pe partea laterală a clădirii. Pînă la intrarea aceea, însă, a fost poveste. Cele trei serii de trepte care despart trotuarul de intrarea laterală au fost dublate de trei rampe de o inutilitate devastatoare (ca să vă faceţi o idee clară, nu ai fi putut să urci nici un troller pe acolo). Mai mult, în dreptul uneia dintre ele a fost instalat un corp extern de aer contiţionat de care a trebuit să mă feresc îndoindu-mă din trunchi; consecinţa a fost că la întoarcere am folosit scările.

Mă gîndesc mereu, cînd văd asemenea exemple în spaţiul public, la proiectanţii rampelor.  Oare nu există nişte norme pe care trebuie să le respecte? Ba da, sînt. Oare nu pot fi amendaţi după ce finalizează asemenea lucrări? Ba da, ar putea fi. Şi mai important, dacă răul a fost făcut: oare o să rămînem cu rampele astea aşa, pentru-vecii-vecilor? Ba, eu sper că nu.  Mi-ar plăcea să mai văd în oraş alţi utilizatori de scaun rulant şi la Filarmonică şi la cinema şi la teatru şi într-un pub, nu doar în centrele comericale care îşi adaptează corect spaţiile de acces.

Vara asta am susţinut o petiţie de schimbare a cadrului legislativ pentru legea 448, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Una dintre menţiuni avea în vedere problema construcţiei de rampe care să se încadreze în anumite norme clare tocmai pentru ca ele să devină utilizabile. În alte cuvinte, să-şi dovedească utilitatea; pentru că, altfel, la ce bun să le mai construim?

Spectacolul lui Horaţiu Mălăele a fost unul extraordinar. Ferice de cei care au reuşit să ajungă.

Despre cîndva, acum şi ce va urma

Posted in Recomand with tags , , , , , , , on iulie 11, 2011 by Alex

Zilele trecute am fost invitat să dau un interviu pentru Belva.ro. Mărturisesc că a fost o provocare pentru mine să răspund la întrebări, un exerciţiu bun, ca o confesiune 🙂

Nu vă mai reţin, vă las să citiţi interviul:

Noi avem o tradiție la interviurile de la Belva: la început, facem cunoștință. Așadar, cine e Alex Luchici?
Multe nu ar fi de spus. E un tip prietenos, aventuros, cu umor şi care merge pe ideea că dacă el face lucrurile bine şi corect, ar putea deveni un exemplu şi pentru ceilaţi. Student la master la Turism, pasionat de păsări, călătorii, şi ca detaliu minor, utilizator de scaun rulant.

Poți să ne povestești pe scurt ce s-a întâmplat în august 2006?
În acel an călătorisem mult, eram foarte mulţumit de lucrul acesta, iar în grupul nostru de prieteni devenise deja tradiţie ca în fiecare august să mergem împreună la Festivalul de Film Anonimul, care se desfăşoară în deltă, la Sfântu Gheorghe. Acolo se creează senzaţia – pentru că e o atmosferă extrem de degajată – că toţi tinerii devin inevitabil prieteni. Tocmai de aceea, într-una dintre dimineţi, într-un moment absolut spontan, ne-am organizat, cîţiva cunoscuţi şi necunoscuţi, şi am pornit într-o mică excursie cu barca, avînd ca destinaţie o zonă de unde puteam vedea bine o navă grecească eşuată, undeva lângă insula Sahalin. [interviul integral]

*Mulţumesc Andreea!

Ce se întîmplă cînd discriminarea ajunge la televizor

Posted in Points Of View with tags , , on iunie 23, 2011 by Gentilia

În seara asta, la atenţionarea lui Eni,  am aflat de o poveste care circulă prin presă de vreo două zile.  Lavinia Rausch este o tînără utilizatoare de scaun rulant (în urma unui accident survenit în urmă cu 8 ani) şi trăieşte de un an şi jumătate în Germania. Venită în vizită acasă, la Timişoara, a vrut să iasă într-o sîmbătă seara cu soţul şi prietena ei într-un club din oraş, unde a fost vehement refuzată de bodyguardul clubului. „Nu puteţi intra aşa…” i s-a spus, în timp ce însoţitorilor săi li s-ar fi permis accesul fără probleme. De citit aici.

Pînă aici povestea e tipic românească: te aştepţi să se întîmple orice. E  scandaloasă, la fel ca toate situaţiile în care persoanelor cu dizabilităţi li se interzice, într-un fel sau altul, accesul într-un spaţiu public.  Extraordinară cu adevărat mi s-a părut coalizarea pe FB a peste 1700 de oameni (la ora la care scriu), pentru a susţine cauza Laviniei. Lucian Mîndruţă a hotărît să facă o emisiune pe subiect, sesizînd potenţialul acestui episod.

Nu am înţeles bine care este profilul acestei emisiuni, dar mi s-a părut un amestec trist de băşcălie poleită fals cu bunele intenţii ale prezentatorului. Cel mai mult m-a întristat totuşi Liana Stanciu, despre care credeam că poate avea o părere pertinentă despre subiect (altfel de ce să fi fost invitată? – m-am gîndit). Cînd colo, ce să vezi, cascadă devastatoare de surprize. Nu am reuşit, nici pînă acum, să înţeleg:

1. Cum şi-a permis, intrînd în legătură telefonică directă cu Lavinia Rausch, să o întrebe „dacă i s-a mai întîmplat să fie tratată ca o ciumată”.  Să pui o asemenea întrebare în direct unui om pe care nu îl cunoşti mi se pare o lipsă de respect – şi de bun simţ pînă la urmă – strivitoare. Oricît s-ar dezice mîine de afirmaţia asta, pretinzînd că „alţii” cred aşa, e o atitudine greu de catalogat („josnică” a fost prima etichetă care mi-a venit în minte). În calitate de om de televiziune, Liana Stanciu putea găsi o formulare mai fericită, în mod sigur (nu s-a obosit).

2.  De ce a insitat pe ideea că dacă nu există acces la cabinetul medical şi la pîine, cum să fie într-un club? – ignorînd complet că nu ramplele sînt problema, ci atitudinea oamenilor. E  ca şi cum ai pretinde că tinerii cu dizabilităţi trebuie să se limiteze la spital şi la alimentară, în rest, ce să caute ei prin oraş cu prietenii, prin locuri în care s-ar putea simţi bine cu prietenii într-o sîmbătă seara.

Dar ce sens are să vă indignaţi, a conchis doamna (parafarazînd) să faceţi vălvă pe internet şi să vă exprimaţi dezacordul faţă de o asemenea situaţie, dacă în România se petrec atîtea nereguli, zi după zi. S-o lăsăm aşa cum a căzut, ce mare lucru s-a întîmplat în clubul din Timişoara. În rest, doamna blondă a rîs mult. Cel puţin ciudat, fiindcă noi, acasă, nu am rîs deloc.

De exemplu, cum să rîzi la o asemenea declaraţie, care reprezintă prima reacţie a reprezentanţilor clubului ?

“Nu suntem instituţie publică sau de stat să fim obligaţi să lucrăm cu astfel de persoane. Clubul nu este amenajat pentru cei cu astfel de deficienţe şi ar fi reprezentat un disconfort atât pentru ea cât şi pentru persoanele care au venit la noi să se distreze şi ar fi văzut-o în scaunul cu rotile. Era foarte aglomerat în momentul în care au încercat să intre, culoarele sunt foarte înguste”,

                                                                                Liviu Ciubota, şeful de sală al Clubului Heaven din Timișoara (link)

Lavinia Rausch va da în judecată clubul pentru discriminare, cel mai corect lucru care poate fi făcut în acest moment. Avem nevoie de exemple pozitive şi de semne oricît de mărunte că lucrurile pot fi corectate ca să putem merge în direcţia potrivită, cu toată  lehamitea neîncrederea doamnei Stanciu. Pînă una-alta, am văzut o mulţime de oameni care se exprimă raţional, coerent şi articulat în social media (există şi excepţii, desigur) şi care îşi afişează dezacordul faţă de atitutudinea clubului, ceea ce este mai mult decît îmbucurător.Mergeţi de vizitaţi şi vedeţi ce se mai întîmplă: măcar pe  facebook!