Arhivă pentru traumatism vertebro-medular

One Step Forward

Posted in Lucruri importante, SCI Research with tags , , , , , on mai 21, 2011 by Alex

Ieri a fost publicat în jurnalul medical TheLancet.com un articol foarte important privind studiile pentru găsirea unui remediu în cazul traumatismelor vertebro-medulare (TVM). Pentru prima dată o persoană cu paralizie severă a avut rezultate concrete în urma aplicării unui anume tratament, rezultate fără precedent în cazul acestui gen de afecţiuni.

Este vorba de un tînăr în vîrstă de 25 de ani – Rob Summers – care, în urma unui accident de circulaţie, a suferit un traumatism vertebro medular la nivelul C7—T1. Tînărul, a cărui măduvă spinală a fost secţionată, nu prezenta niciun semn de motricitate a muşchilor bustului şi a picioarelor şi nu îşi mai simţea partea inferioară a corpului, cu excepţia unor anumite senzaţii nedefinite.

Înainte de a i se aplica tratamentul propriu-zis, Rob a trecut prin 170 de şedinţe de antrenament locomotor timp de 26 de luni, ce au constat în ridicarea de greutăţi, încercări de a păşi şi de a urca trepte. Medicii însă, după toate aceste exerciţii,  nu au constatat nici o ameliorare în ceea ce priveşte capacitatea muşcilor de a se contracta.

În decembrie 2009 tînărului i-au fost implantaţi 16 micro-electrozi (conectaţi la o unitate portabilă) în zona lombară (L1 – S1), peste acei nervi ‘responsabili’ cu mişcările membrelor inferioare dar şi a funcţiilor fiziologice. Rob a fost astfel supus unor stimulări electrice  peridurale directe şi continue (în şedinţe de pînă la 250 de min) ale părţii inferioare a măduvei spinale, a căror intensitate a corespuns cu intensitatea acelor mesaje pe care creierul le transmite în mod normal pentru a provoca mişcarea muşchilor.

Sub această stimulare a reţelei neuronale din măduva spinării, în combinaţie cu datele sensibile transmise creierului de muşchii picioarelor, Rob a reuşit să îşi controleze mişcarea muşchilor şi a articulaţiilor, ba mai mult decît atît, a putut să stea în picioare şi să meargă, asistat, pe o bandă rulantă.
Rob Summers, un fost jucător de baseball, poate de acum să îşi mişte şoldurile, genunchii, gleznele şi degetele de la picioare
Această tehnologie a fost iniţial creată pentru inhibarea durerilor cronice, oricum, personal consider că este o realizare imensă, avînd în vedere că Rob poate face aceste mişcări după ani buni în care nu a putut mişca nimic sub nivelul lezional.
Trebuie să mai spun că acest experiment face parte dintr-un test clinic aprobat de FDA (Food and Drug Administration), iar Rob Summers este prinul pacient din cinci, care vor participa la acest human trial. Din spusele medicilor Rob a avut rezultate surprinzător de rapide, motiv pentru care îi vor include şi pe ceilalţi participanţi la studiu înaintea programului stabilit.

This is a breakthrough. It opens up a huge opportunity to improve the daily functioning of these individuals. But we have a long road ahead. (Dr. Susan Harkema – leading researcher – Ph.D., of the University of Louisville’s Department of Neurosurgery, Kentucky Spinal Cord Research Center and Frazier Rehab Institute)

While these results are obviously encouraging, we need to be cautious. There is much work to be done. (Dr. Reggie Edgerton, Ph.D., of the Division of Life Sciences and David Geffen School of Medicine at UCLA.)

Un interviu detaliat despre experiment, cu Dr. Edgerton poate fi ascultat aici.

Finanţatorii acestui program de cercetare sînt National Institutes of Health şi Christopher and Dana Reeve Foundation.

Reclame