Am început accesibilizarea Iașului! Prima rampă conformă în oraș

🚶‍♀️👨🏻‍🦼👩‍🦯👩‍🦽 Mă bucur că am prins să trăiesc ziua asta pe care o consider istorică pentru Iași 🙂 Astăzi am dat startul poiectului de accesibilizare a zonei Păcurari pe care l-am propus către Primăria Municipiului Iași încă din 2020. În imagini vedeți prima rampă adaptată corect, după normativul 51 de accesibilitate, la dimensiuni corecte și cu pavaj tactilo-vizual, prima rampă de acest fel în oraș. Sectorul Rond Păcurari – BCU are aproape 3 km jumătate și vrem să fie un segment de referință, adaptat după standarde, cu rampe corespunzătoare, trasee pentru nevăzători și stații de autobuz accesibilizate.

Asistînd la construcția primei rampe împreună cu Oana, președinte Asociația Nevăzătorilor Iași (membră APTA) ne-au încercat și emoțiile. A fost cale lungă pînă aici, eforturi și discuții constante, dar este un început promițător. Doar împreună cu colegii din APTA – Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași am putut ajunge aici și mi s-a confirmat încă o dată faptul că a fost o decizie bună să fim parte cu euRespect din acest grup civic grozav de asociații și de oameni de inițiativă.

Împreună am dovedit că putem fi puternici, am ajuns să ne facem ascultați și înțeleși de către administrația ieșeană, am propus proiecte importante și am arătat că printr-o colaborare onestă pot progresa lucrurile pentru comunitate. Mai e de lucru în zona infrastructurii pentru biciclete, a organizării parcărilor și a dezvoltării transportului public, dar vom continua demersurile.

Accesibilizarea e la început și pare acum că există o perspectivă optimistă. Am fost desemnat ca membru în Comisia de recepție și de proiectare a lucrărilor publice ca reprezentant al societății civile (tot după îndelugi eforturi), avem o comunicare directă cu Citadin Iaşi – cei ce fac amenajările stradale și putem supraveghea lucrările și ne bazăm pe parteneriatul „Iașul accesibil pentru toți” între #APTA și primărie, adoptat de întreg Consiliul Local, care a aratat că, indiferent de culoarea politică, a putut fi unit pentru cauza noastră. Era și cazul, de altfel, Iașul e mult în urma altor orașe la capitolul accesibilitate.

A fost o zi bună pe care nu o vom uita. E vorba de lucruri firești într-o societate civilizată, dar uite că ne surprind cînd se fac la noi. Este direcția în care vrem și noi să ajungem, să trăim într-un oraș accesibilizat, în care să ne putem bucura neîngrădit, pe deplin de viață. Voi reveni cu update-uri pe măsură ce progresează lucrările.

[în imagine rampa e în fază de lucru, fără finisaje]

#ImplicareCivică#IașulAccesibilPentruToți#IașulIubeștePietoniiȘiBicicliștii#MobilitateSustenabilă#OrașePentruOameni

Lasă un comentariu