Old habits die hard

Postul pe care îl scriu astăzi îmi dă posibilitatea să îmi mărturisesc admiraţia faţă de ornitologi. Categoria asta – în care se încadrează Alex, total diferită de categoria cititorilor de cărţi, de exemplu – în care mă încadrez eu, este alcătuită din oameni care  au capacitatea, mereu surprinzătoare pentru mine, de a identifica fauna înaripată a oricărui colţ de lume cu o precizie absolută, cu tot cu denumirea în latină din orice determinator. De parcă ar avea ochiul setat pe un zoom automat la orice bătaie de aripă, oricît de mică, oricît de înaltă.

Ca o ignorantă ce mă declar, trebuie să mărturisesc că abia după ce l-am cunoscut pe Alex am constatat, într-un proces nu foarte rapid, că avifauna parcurilor şi grădinilor nu este alcătuită doar din vrăbii, ciori şi porumbei 🙂 – şi sînt sigură că am făcut parte dintr-o majoritate strivitoare.

Abia după ce am aflat milioanele de poveşti din albumele cu fotografii ale lui Alex de prin taberele ornitologice de la Tulcea, după ce am frunzărit determinatoarele şi enciclopediile de prin casă şi am văzut toate documentarele lui David Attemborough (plus altele cîteva), am înţeles de ce orice ieşire într-un spaţiu verde înseamnă în mod automat o sesiune de birdwatching cu ochiul liber şi am putut să înţeleg şi entuziasmul cu care oricare dintre prietenii lui Alex anunţă că a văzut nu-ştiu-ce specie mai nouă, mai rară, mai ciudată în ultima ieşire.

Bunăoară, săptămîna asta Viorel a prins în ochiul lunetei, pe marginea lacului Chiriţa, o gîscă cu gît roşu (Branta ruficollis), specie protejată, aflată pe lista roşie. Aşa că a anunţat amîndoi ornitologii din casă că se impune un drum la lacuri, şi cu toate că Alex era încă amorţit de la stomatolog, a sărit un pic în sus de bucurie.

Platforma de pe marginea lacului era foarte lină, loc perfect pentru o lunetă, trei binocluri şi un scun rulant. Old habits die hard, şi eu îmi doresc de fapt să nu moară niciodată. O branta ruficolis trebuie văzută, mai ales dacă se amestecă, provizoriu, cu raţele şi gîştele de pe lacurile din jurul Iaşiului, chiar dacă trebuie să depui un oarecare efort să ajungi acolo, chiar dacă bate vîntul şi e foarte frig (puteţi observa recuzita 🙂 ).  În mod sigur, ornitologii ştiu de ce.