Minune la Catedrala Mitropolitană Iaşi

De mai bine de 12 ani, de cînd depind de un scaun rulant pentru a mă deplasa, accesibilizarea spațiului public a fost și este în continuare unul dintre aspectele problematice cu care mă confrunt constant. Totuși, în toți anii ăștia am trăit mereu cu speranța că se poate mai bine. Mă bucur să văd că Mitropolia Iașului a creat un precedent important și a accesibilizat intrarea cu o rampă integrată în arhitectura clădirii, turnată frumos și conformă standardelor. Unul dintre cele mai dese argumente pe care l-am auzit pentru a justifica lipsa accesibilizării permanente a unor astfel de clădiri a fost acela că o rampă „afectează integritatea monumentului istoric”. Ei bine, iată că se poate. Balustrada rampei Mitropoliei a fost creată cu elemente estetice care se armonizează cu întreaga arhitectură a Catedralei și pare că întreg ansamblul a fost dintotdeauna parte a monumentului.

Dar au durat ani și nenumărate solicitări ca să se rezolve problema accesibilității. Am numit situația un precedent important pentru că în țară încă sînt biserici/mănăstiri care nu au intrările accesibilizate permanent, iar dacă au avut în vreun moment rampe din metal sau lemn instalate provizoriu, au fost mutate din varii motive. Mi s-a întîmplat de multe ori, în momentul în care depuneam efort să trecem peste obstacolele de la intrări (trepte, praguri), cineva să menționeze că acolo a existat cîndva o rampă. În special la unele mănăstiri din Moldova, unde știu sigur că, în urmă cu mai mulți ani, Fundația Motivation Romania, a contribuit la accesibilizarea edificiilor.

Situația e generalizată, lipsește în multe locuri prosibilitatea de acces pentru utilizatorii de scaun rulant, ca și în cazul altor instituții publice, dar văd, totuşi, că se fac pași înainte. Exemplul pozitiv pornind de la nivel înalt, cum e cazul Mitropoliei, arată că se pot face lucrurile bine şi la noi şi îmi dă încredere că avem o șansă ca societate europeană. Solidaritatea, toleranța şi altruismul sînt valori care trebuie promovate mai des prin exemplul personal, nu doar la nivel teoretic.

Dar motorul schimbării tot noi sîntem, fiecare dintre noi. Atunci cînd există mai multă implicare şi presiune din partea societății civile, lucrurile tind să se deruleze mai repede. De multe ori Administrației îi scapă anumite aspecte care trebuie remediate, iar noi avem rolul de a semnala situațiile astea. Trecînd indiferenți s-ar putea ca problemele să fie remediate mai greu sau, poate, niciodată.