Mă poartă toamna

Mă poartă toamna pe alei

Şi pe cărări ce curg încet,
Cînd pică frunzele-n scîntei,
Iar vîntu-i tandru şi discret.

Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Şi-aproape de nemărginire,
În amintiri… mă înfăşor.

Mă poartă toamna şi mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Şi strîng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.

Mă poartă toamna şi mă duce
Într-un iatac… ca un fior
Şi-n aşternuturi zăbăuce
În care-am învăţat… să zbor 🍂🍁 (C.T.)