Mulţumiri

Plecarea lui Alex în Germania pentru intervenţia chirurgicală care i-a salvat viaţa în octombrie 2007, călătoria făcută în China din august 2008 pentru implanturile cu celule stem şi sesiunea de recuperare de la Zentral Klinik Bad Berka din noiembrie 2008 se datorează în totalitate tuturor acelora care, cunoscîndu-l sau nu pe tînărul înalt şi blond, cu părul lung şi prins la spate, au ales să-i ofere, din mai mult sau mai puţin, un ajutor financiar.

Recunoştinţa noastră se îndreaptă către toţi cei care l-au înconjurat cu gînduri bune, exprimate direct sau concretizate în dovezi de o discreţie desăvîrşită, semne ale unei generozităţi pe care cu greu am fi bănuit-o posibilă în aceste vremuri.

De asemenea, o plecăciune adîncă prietenilor vechi şi noi care i-au fost mereu alături şi i-au oferit, de-a lungul acestui drum anevoios, cele mai frumoase dovezi ale unei afecţiuni pe care numai nişte prieteni adevăraţi, şi dincolo de asta, nişte oameni excepţionali ar putea-o dovedi.

Pierderea mobilităţii la 22 de ani este una dintre cele mai teribile experienţe prin care poate trece cineva într-o viaţă de om;  procesul de recuperare este întotdeauna de lungă durată, cerînd uneori sacrificii greu de imaginat, cu rezultate care nu vin întotdeauna atunci cînd sînt aşteptate mai mult. Totuşi, speranţa că într-o zi Alex va merge din nou este cea mai puternică motivaţie pe care o putem avea.

Este, de altfel, argumentul suprem pe care îl aducem în faţă atunci cînd vă rugăm să fiţi alături de noi şi de acum înainte în efortul continuu de a-i oferi lui Alex toate şansele de a munci pentru a-şi recupera autonomia,  posibilitatea de a scrie din nou, capacitatea de oferi o îmbrăţişare, puterea de a se ridica, dacă se va putea într-o zi, din scaunul rulant.

În condiţiile în care în clinicile din România nu există prea multe opţiuni pentru recuperare cînd ai dignosticul de tetraplegie spastică – lucru care face ca procesul de recuperare să  fie mai lung, mai anevoios şi mai greu decît ar trebui sa fie – conturile lui Alex rămîn deschise pentru strîngerea de fonduri în vederea accesării de programe de recupeare adaptate  în clinicile din ţară şi din străinătate:

Cont RON: RO79 INGB 0000 9999 0748 2166

Cont EURO: RO 10 RZBR 0000 0600 0986 2688

Titular: Luchici Alexandru

Pînă la recuperarea definitivă a lui Alex, vom fi mereu în căutarea centrelor de recuperare adaptate nevoilor lui, a terapiilor aplicate în TVM şi, pe cît posibil, la curent cu ultimele cercetări din medicină, în căutarea unui remediu.

Mulţumim că sînteţi alături de noi!

Gentilia

 

Prietenii din Tulcea/București

Prietenii din Iași


Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie în Aula Eminescu a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, organizatoare a evenimentului “Şi tu îl poţi ajuta pe Alex“, decembrie 2006

*** Le mulţumesc tuturor celor care mi-au scris pe vechea adresă – http://www.alex.eudivers.ro, prieteni mai vechi şi mai noi, cunoscuţi sau nu, care au petrecut cîteva minute în faţa calculatorului pentru a-mi trimite un mesaj de încurajare. Gîndurile lor bune mi-au dat de multe ori puterea de a depăşi momente ce păreau imposibile şi îmi doresc ca într-o zi să pot să le strîng mîna tuturor celor care au ales să îmi fie alături în această încercare atît de greu se înţeles a vieţii mele.

Alex

 

 

Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie în Aula Eminescu a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, organizatoare a evenimentului “Şi tu îl poţi ajuta pe Alex“, decembrie 2006

*** Le aduc mulţumiri tuturor celor care mi-au scris pe vechea adresă,  http://www.alex.eudivers.ro, prieteni mai vechi şi mai noi, cunoscuţi sau nu, care au petrecut cîteva minute în faţa calculatorului pentru a-mi trimite un mesaj de încurajare. Gîndurile lor bune m-au ajutat de multe ori să îmi găsesc motivaţiile pentru a merge mai departe şi pentru a depăşi momente imposibile, tocmai pentru a ajunge într-o zi să le strîng mîna tuturor celor care au ales să îmi fie alături în această încercare atît de greu se înţeles a vieţii mele.

10 răspunsuri to “Mulţumiri”

  1. Alex, dincolo de orice, te iubim!

  2. Alex(Rastaman) Says:

    nu ti-am fost alaturi,dar m-am gandit tot timpul la tine…si ar mai fi de zis…

  3. fiecare mesaj trimis pe site si-a atins tinta.nu am putut raspunde fiecaruia insa au contat enorm.am simtit sprijinul tuturor, chiar fara a lua legatura personal.am trecut prin multe pina in prezent,dar in realitate sintem la inceputul drumului.o sa fie dificil,dar o sa ajungem unde ne-am propus.va multumesc pentru gindurile voastre!

  4. va doresc un Paste linistit!

  5. Afanasov Tudor Says:

    Imi pare rau ca nu am reusit sa te vedem,dar am fost alatturi de tine cu gandul.Fratele meu si parintii mei iti doresc toate cele bune si numai bucurii.Sper sa ne revedem.Suntem alaturi de tine si vom ramane asa.

  6. Puiule, sa vii cu vesti bune si cu stindardul victoriei sus! Te iubim….

  7. Chiar daca nu am fost tot timpul langa tine, am fost la inceput. Apoi m-am speriat. Eu simt altfel, sunt farte atins de orice. Am invatat multe de la tine, am invatat cum trebuie sa fac niste lucruri dupa toata chestia asta. Cand ne vedem, iti zic. Promit ca ne vedem dupa ce te intorci.

  8. Nu stiu daca ma cunosti insa radio-ascultatorii postului de radio unde am lucrat (RADIO DOR DE TARA) sigur au auzit de tine din emisiunile mele si chiar am incercat sa te ajutam.
    Iti doresc multa sanatate si nu-ti pierde speranta!

    O zi buna in fiecare zi!
    Roxana ROSCA (Fulguletz_)

  9. Un an mai bun cu sanatate.Te-am vazut la FELIX la RECUPERARE.Eu eram la LOKOMAT UNDE ITI DOREAC SA AJUNGI SI TU.LA MULTI ANI!

    • Mulțumesc, Nadia! Sănătate maximă și ție! Poate ne mai întîlnim în Felix. Să mă tragi de mînecă dacă mă vezi, să facem cunoștință 🙂

Lasă un comentariu