Puterea minţii

Ăsta a fost programul meu de sîmbătă. Extraordinară senzaţie 🙂

Felix

Această prezentare necesită JavaScript.

To be continued…

Felix, tranziţia spre primăvară

Aşa cum a scris şi Gentilia în postul anterior, ultimele două săptămîni le-am petrecut în Băile Felix, la centrul de recuperare. A fost o perioadă, după accidentul meu, cînd consideram că în România nu există centre de recuperare specializate şi că doar plecînd în afară poţi face recuperare ca la carte. Nu aflasem încă de Felix – în definitiv, e la 600 km distanta! – nici de Zalău, dar a ajunge la oricare din centrele acestea două echivalează cu a ieşi din România,  ceea ce înseamnă că nu îmi corectez afirmaţiile iniţiale decît pe jumătate.

Contextul

Ca de fiecare dată, Felixul a însemnat o perioadă încărcată, cu un program zilnic susţinut, lucru cît se poate de benefic, avînd în vedere că perioada de şedere în spital este atît de scurtă.  Au fost ani în care se putea sta o lună, două şi poate chiar mai mult timp (aşa ar fi fost şi normal). Recuperarea după un accident în urma căruia este afectată coloana vertebrală trebuie făcută continuu, cel puţin în prima etapă, cînd se poate recupera cel mai mult.  La noi, după 2-3 săptămîni într-o clinică trebuie să cauţi o altă locaţie. Nu există continuitate – pentru că programările se fac cu foarte mult timp înainte, pentru că locurile sînt limitate, pentru că centrele din toată ţara pot fi numărate pe degetele de la o mînă.

Lucrurile acestea reflectă de fapt interesul şi atenţia autorităţilor acordată persoanelor cu dizabilităţi.  Să recapitulăm: a fost redusă perioada de internare şi indemnizaţia de handicap (dacă nu aţi ştiut pînă acum – e puţin peste 200 ron), dar a crescut costul internarii (700 ron / 2 saptamîni). Logica simplă şi tristul adevăr e că sînt oameni în ţara asta care nu îşi permit să se intereneze la o clinică, deşi recuperarea lor depinde de asta.

Drumul

Din Iaşi pînă la Felix sînt cam 600 km şi aproximativ 10 ore de mers cu ambulanţa de transport.  Nu e deloc distractiv, nici măcar confortabil nu e.  Fiind întins, simt mult mai acut zdruncinăturile date de condiţia românească a drumurilor – astea sînt detalii de obicei ignorate – dar vă puteţi imagina că după o asemenea aventură ajungi la destinaţie gata obosit, şi tu de abia te apuci de lucru. Au fost zone în care nu puteam să beau o gură de apă. Şi mai grozavă e perspectiva: centrul e departe dar altul mai bun şi mai aproape nu ai, iar drumurile nu vor fi rezolvate doar pentru ca să ajungi tu odihnit la centrul de recuperare. Am depăşit totuşi momentele cele mai grele cu căştile în urechi pe AC/DC 🙂 , nici o altă muzică nu reuşea să acopere zgomotul din maşină.

Programul

După cum bine se ştie, Băile Felix sînt recunoscute pentru apele termale care au un efect pozitiv asupra organismului. În spital există mai multe bazine folosite de pacienţi şi o piscină în exterior, folosită vara. În condiţiile în care, în urma accidentului, leziunea neurologică mi-a afectat şi centrii respiratorii şi am rămas cu un deficit de respiraţie şi o anume sensibilitate care se manifestă mai ales în perioada rece, am dat pas la sesiunile de hidroterapie. La vară însă voi  intra şi în piscină, pentru că apa fluidizează mişcările care sînt făcute cu anume greutate  şi  ajută la recuperarea tonusului muscular .

De regulă pun accentul pe kinetoterapie, mai ales pe seturile de exerciţii fizice care împlică cel mai mult efort din partea mea. Este metoda cea mai bună de a-mi dezvolta mişcările active,  şi de a recîştiga altele, pe care înainte de accident le făceam cu uşurinţă. La Felix am lucrat foarte bine pe partea de kineto. Am insistat cu exerciţiile pentru zona superioară a trunchiului: umeri, braţe, trapez, pectorali. Se consideră că insistînd pe zonele unde există deja mişcare vor fi stimulate alte grupe musculare inactive. Mişcările pe care le pot coordona cel mai bine sînt cele ale gîtului şi ale umerilor. Din trunchi pot face mai bine aplecări faţă-spate şi rotaţii, însă pe o amplitudine nu foarte mare.  La nivelul braţelor bicepşii sînt activi (adică pot controla eu mişcările), dar nu am încă suficientă putere încît să flexez sau să ridic braţele pentru a mă putea ajuta în anumite activităţi independente.

Am mai făcut şi fizioterapie, care presupune stimularea electrică a anumitor grupe de muşchi (eu am făcut doar în zona braţelor), and last but not least masaj, în zona cervicală, spate şi braţe.

Una peste alta a fost o perioadă plăcută, lucrativă şi energică. Am cunoscut iar oameni de toate felurile cărora le-am aflat poveştile. Sensibile, dramatice, absurde sau hazoase – despre ele mi-am propus să scriu negreşit pe blog într-o bună zi.

M-am întors la Iaşi cu primăvara, după ce s-au vindecat toate virozele de prin oraş. Bine v-am regăsit!

Ultima zi

E ultima zi aici în Felix și nu vreau să plec înainte de a scrie două rînduri.

Pentru început, trebuie să spun că plec de aici cu mulțumirea că am cunoscut cîțiva oameni minunați. Oameni rari, cu care nu te întîlneşti chiar oricînd în viaţă. Timp de aproape cinci săptămîni am stat într-un spital și în două hoteluri din apropiere. O perioadă cu soare și nori, în care am muncit,  am vizitat, am cunoscut și am învățat. Multe din poveștile de aici le-ați văzut transpuse în fotografiile postate în rîndurile trecute. Acum nu vreau să scriu prea multe, vreau doar să închei spunînd că plec de aici cu un sentiment bun şi convingerea că am cîștigat mult venind aici.

În privinţa  recuperării mele, am accentuat pe mișcările  pe care le pot face deja, pe mișcările active de la nivelul superior al trunchiului, unde am cîștigat în putere și rezistență.

Din punctul ăsta, un lucru este clar: în mod sigur  voi reveni!

Această prezentare necesită JavaScript.

Scape

Spitalul Clinic de Recuperare Băile Felix

Cadru prins de la etajul 9 al Hotelului Mureș.

Felix – Slide II –

Nymphaea lotus thermalis

…pour toi Cherie!

Această prezentare necesită JavaScript.

Felix – Slide I –

Această prezentare necesită JavaScript.

Felix

Am găsit fotografia asta pe un site de restaurare foto și mi-a plăcut enorm. Îmi amintește de o fotografie cu mine și Andrei, pe cînd abia făceam doi ani, stînd într-o mașinuță a unui fotograf ambulant, pe faleza din Tulcea. Poza arată la fel ca cea de mai sus, atinsă de patina timpului, pătată, ridată, cu marginile dințate și stă undeva în vitrina bunicii mele între multe altele îndoite, îmbătrînite de vreme.

Cît despre Felix, este o surpriză mai mult decît plăcută. Îmi place să spun că o dată ce te apropii de vestul țării cu atît ești mai aproape de occident, de civilizație, de Germania, de bun simț, de respect; pe cînd în cealaltă parte, în est, spun că sîntem mai aproape de Pakistan și asta deja spune multe. Fiind din est simt mult mai bine diferențele venind în partea asta a țării. Aici oamenii par a nu fi atît de agitați – lucrurile se tratează mai rațional, cu calm – sînt mult mai serviabili, mai respectuoși, mai prietenoși.

Lucrez foarte bine aici pe partea de kineto, improvizăm o mulțime de exerciții care să vină în ajutorul meu în așa fel încît să muncesc activ, prin efort propriu.  O experiență nouă pentru mine este și bazinul, unde la început a fost cu emoții, iar acum deja devine distractiv 🙂

Șederea noastră la Felix încă nu s-a terminat și deja am convingerea că vom reveni aici.

Termin pe fugă, e tîrziu.

Later Edit

Am găsit poza de care vă vorbeam mai sus 🙂 O avea Andrei scanată în laptop.

 

Hello sunshine!

A trecut deja o săptămînă de cînd sîntem în capitală. Zilele sînt pline şi trec atît de repede, în ciuda faptului că ne începem programul foarte de dimineaţă. Am învăţat să ne descurcăm şi singuri în traficul haotic din Bucureşti. Cu Gentilia la volan iar eu pe post de copilot nu ne mai stă nimic în cale, poate doar gropile ne mai pun piedici neprevăzute că în rest ne descurcăm noi.

Programul de kineto e foarte strict, avem exerciţii pe care are grijă Mirela să le facem pînă terminăm ziua de lucru. Între timp a venit şi primăvara iar mîine plănuim să facem şi noi o plimbare prin parcurile Bucureştiului, să ne mai prindă puţin soarele 😉

 

Printre altele

Zalău, într-un desen din secolul al XIX-lea

Aflat în imediata aproropiere a masivului Meseş, undeva în nordul Munţilor Apuseni, Zalăul este aşezat într-o depresiune în care (înconjurat fiind de păduri) predomină un climat temperat submontan umed, motiv pentru care un strat greu de ceaţă acoperă oraşul aproape în fiecare dimineaţă.
Greu am prins, în săptămînile care au trecut, cîteva zile cu soare. Astăzi însă a fost o zi plăcută, o atmosferă clară de care am profitat ieşind la o plimbare prin împrejurimi. Cel mai frumos s-a  văzut panorama oraşului nins, de un alb intens, care te cam forţa să-ţi mijeşti ochii. Am făcut şi cîteva fotografii pe fugă – asta pentru că ieşirea noastră s-a încheiat foarte repede, afară fiind puţin sub zero grade, în ciuda soarelui înşelător.
Unele fotografii sînt făcute la sală, împreună cu kinetele – Cristina şi Vasi – cu care m-am împrietenit, dar chiar şi aşa, lucrul ăsta nu le-a împiedicat nici o clipă să mă muncească la maxim.